Există o varietate enormă de stiluri de locuințe construite în diverse colțuri ale lumii. Un rol important în proiectarea caselor îl au condițiile locului. De exemplu, în zonele des inundate, locuințele sunt construite pe piloni (stâlpi). În locurile unde cutremurele sunt frecvente, casele au nevoie de fundații rezistente. Casele din regiunile montane au foarte adesea acoperișuri abrupte ca să permită zăpezii să se scurgă.
Ilustrația de mai jos prezintă o locuință tradițională din Sanaa, Yemen, veche de câteva sute de ani. Conform tradiției din țările musulmane, familiile și vizitatorii locuiesc separat în casă, la fel bărbații și femeile, astfel că fiecare etaj al locuinței îndeplinește un rol anume. De exemplu, ultimul etaj este rezervat vizitatorilor. Locuința are ferestre care permit brizelor răcoroase să pătrundă înăuntru.
Beduinii sunt un popor nomad din deșerturile arabice și africane care se ocupă de creșterea animalelor - vite, oi și capre. Aceștia nu au locuințe permanente, ci cară cu ei corturi în peregrinările lor prin lume. Corturile sunt fabricate din țesături din lână, înălțate pe piloni de lemn și susținute de frânghii. Unii beduini lucrează acum în orașe, renunțând la viața lor nomadă, dar, la fel ca și mongolii, mulți dintre aceștia încă aleg să trăiască mai degrabă în corturile lor tradiționale în deșert, decât în oraș.
Chirpiciul este un material de construcție tradițional folosit de secole. Cei dintâi constructori au descoperit că nămolul se întăreşte atunci când este expus la soare, începând astfel să confectioneze cărămizi din noroi umed, pe care le lăsau să se usuce la soare.
Casele circulare (deasupra) din Coasta de Fildeș (Côte-d'Ivoire), Africa Occidentală, sunt construite din chirpici și au acoperișuri din trestie uscată. Multe dintre locuințele timpurii aveau forma unui cort, însă, cu trecerea timpului, oamenii au început să construiască și case pătrate care se încadrau mai bine de-a lungul străzilor din sate și orașe. Numeroase locuințe din chirpici din Orientul Mijlociu au o vechime de mii de ani. Acestea au, de obicei, acoperișul plat, și nu înclinat, deoarece acoperișurile înclinate nu sunt necesare în zonele uscate ale globului.
În centrul oraşelor mari, locul nu permite construirea de case spațioase cu grădină. Mulți oameni trăiesc în blocuri care se înalță spre cer. La periferia orașelor există suburbii, unde casele sunt mai mari. Oamenii preferă să locuiască în suburbii și să facă naveta la serviciu în oraș.
Oamenii trăiesc pe apă sau în apropierea acesteia și din alte motive decât supraaglomerarea. Populația bajau din Filipine călătorește în jurul insulelor din Asia de Sud-Est ca să prindă și să vândă pește. Uneori, aceștia trăiesc în bărcile lor, pe care le numesc lipas, sau în case care se înalță din apă pe catalige.
Un alt tip de locuință tradițională este igluul populației inuite. În zilele noastre, inuiții din partea de nord a Canadei şi din Groenlanda trăiesc în locuințe moderne construite în colonii, dar când aceștia pornesc la vânat sau la pescuit își mai fac igluuri ca să se adăpostească.
Igluul este o locuință din zăpadă asemănătoare cu o cupolă. Pentru a o construi, oamenii taie zăpada în formă de blocuri, pe care le aranjează unul deasupra celuilalt, clădind cupola. Fiecare strat de zăpadă este puțin înclinat spre interior pentru a permite blocurilor de zăpadă să se unească la vârf. Când construcția este terminată, se aprinde o lampă înăuntrul acesteia pentru ca zăpada de zidurile interioare să se topească. Apoi lampa este îndepărtată, iar vântul rece de afară îngheață zăpada topită, dându-i o formă solidă și netedă de gheață, care păstrează pereții fermi împotriva vântului. La sfârșit, pereții și tavanul se acoperă cu piei de animale și preșuri pentru a ridica temperatura din interior.
CASE TRADIȚIONALE
Interiorul unei case reflectă stilul de viață și obiceiurile celor care trăiesc în ea. Aceste două exemple de case din zilele noastre, una dint-o țară modernă și dezvoltată, cealaltă dintr-o țară rurală africană, arată modul în care tradițiile modelează viața cotidiană a oamenilor.
O CASĂ JAPONEZĂ
Japonia se numără printre cele mai bogate țări din lume și mai avansate din punct de vedere tehnologic. Influența Occidentului este foarte puternică, însă japonezii sunt mândri de cultura și religia lor tradițională.
Casele japoneze sunt un amestec de vechi și modern. Acestea sunt utilate cu tehnologie modernă, de exemplu, cuptoare cu microunde, televizoare și computere, dar multor japonezi le place să păstreze câte ceva din modul de viață al strămoșilor lor.
Când intri într-o casă japoneză, de obicei, te descalți și încalți o pereche de papuci de casă. Pantofii de stradă sunt aranjați într-un dulăpior în hol (genkan). Unele camere au pe jos rogojini, numite tatami, făcute din paie de orez și trestie, care, când sunt noi, au culoarea verde. Atunci când intri într-o cameră cu tatami te descalți de papucii de casă pentru a nu le murdări.
Vara în Japonia poate fi foarte călduroasă, aşa că unele camere au uși glisante din lemn și hârtie, numite shoji, care permit aerului să pătrundă în toată casa și să o împrospăteze. Sufrageria are, de obicei, o masă joasă fără scaune. Toată lumea stă jos pe niște perne denumite zabuton. Iarna se folosește kotatsu, o masă dotată cu încălzitor și cuvertură pentru a păstra căldura.
În camera de baie japoneză, sau o-furo, întreg spațiul este folosit pentru îmbăiere, iar locul este prevăzut cu o scurgere în podea. Pentru început, te așezi pe un taburet, te săpunești și te clătești, apoi te scufunzi într-o cadă adâncă de formă pătrată.
Chiar și în casele moderne japoneze există un mic altar budist care conține fotografii ale strămoşilor familiei.
O CASĂ MASAI
În Africa de Est, numeroase persoane aparținând populației masai preferă să locuiască în colonii mici, tradiționale, așezate în câmpii cu multă iarbă, în compania animalelor și în apropierea ogoarelor pe care le cultivă. Femeile masai își construiesc propriile case.
Pentru început, trasează conturul casei, un dreptunghi, pe pământ, apoi îi înalță scheletul, împletindu-l din ramuri, după care îmbracă exteriorul casei cu iarbă și bălegar pentru a o menține uscată.
Casele masai au doar o singură cameră. Până la șase persoane dorm împreună pe un pat mare confecționat din crengi și acoperit cu piei de animale. Stăpâna și copiii ei cei mai mici dorm într-un alt pat, într-o parte mai intimă a casei. Într-o vatră amenajată în mijlocul locuinței se face focul, pentru gătit, încălzit și iluminat. Casele nu au ferestre, doar o deschizătură prin care lumina pătrunde înăuntru și fumul iese afară.
Animalele sunt cele mai importante posesiuni ale populației masai, după copii. Masaii se hrănesc cu laptele produs de bovine, însă nu consumă carnea animalelor decât la ocazii speciale. Femeile păstrează laptele într-un recipient de formă lunguiață, confecționat din fructul uscat și găunos de tigvă.
