În comparație cu alte continente, primii oameni s-au așezat în America destul de recent. Aceștia și-au constituit civilizaţiile independent de altele, necunoscând, de fapt, că ar mai exista și alte civilizaţii.
Vânătorii de mamuţi, căprioare și alte animale au pătruns în America dinspre Asia între 35 000 și 15 000 de ani în urmă, în era glaciară. Deoarece apa era înghețată, constituind calote glaciare, nivelul mării era mult mai scăzut decât este astăzi. Strâmtoarea Bering din zilele noastre era pe atunci o întindere de uscat. La sfârșitul erei glaciare, în jurul anului 10000 î. Hr., gheața s-a topit, ducând la apariţia continentului american.
În unele părți ale acestui teritoriu, în ceea ce privește hrana, oamenii puteau să se bizuie mai mult pe plante comestibile, decât pe animale. Primii agricultori au cultivat pământul în zonele care corespund astăzi statelor Mexic și Peru.
OLMECII
Olmecii traiau în zonele mlăștinoase din apropierea Gofului Mexic, construindu-și propria civilizație prin anul 1200 î.Hr. Ei erau artiști și negustori care nu încercau să cucerească alte teritorii ale Americii. Venerau zei și construiau temple-piramidă, un stil arhitectonic care a fost mai târziu, adoptat de civilizaţiile mexicane. Negustorii olmeci cutreierau Mexicul în lung și în lat în căutare de materii prime, precum jadul, pentru obiectele lor de artizanat, și făceau comerţ cu produsele finite. Capete uriaşe din piatră, erau sculptate de către olmeci. Fiecare cap cântărea până la 20 de tone. Capetele, deşi par a fi la fel, sunt toate diferite şi înfăţişează conducători olmeci. Desenul de pe cască redă identitatea conducătorului reprezentat.Călătorind, au venit în contact cu alte popoare, care au fost influențate de arta lor: Civilizația olmeci a dispărut în jurul anului 300 î.Hr.
TEOTIHUACÁN
O altă realizare importantă a civilizaţiei mexicane a fost construirea marelui oraş Teotihuacán, aşezat la aproape 50 de kilometri de Ciudad de México. Acesta era un teritoriu de pelerinaj, unde se afla o peşteră despre care se spunea că era locul de naştere al Soarelui. Imensa Piramidă a Soarelui a fost ridicată deasupra acestei peșteri în secolul I, iar în jurul ei s-a dezvoltat un oraş superb. Piramida a supravieţuit până în zilele noastre.
În perioada sa de maximă glorie, orașul Teotihuacán era locuit de 200 000 de oameni, numărându-se printre cele mai mari orașe ale lumii. Oamenii înstăriți locuiau în apropiere de centrul oraşului, în timp ce agricultorii şi meșteșugarii trăiau în case mai sărăcăcioase la periferia acestuia.
Teotihuacán a fost distrus în anul 750 d. Hr., iar locuitorii săi au fost strămutaţi. Cu toate acestea, orașul a rămas un loc de pelerinaj. Se pare că aztecii ar fi fost inspirați din stilul arhitectural al orașului atunci când și-au construit propria așezare urbană, Tenochtitlán, câteva secole mai târziu.
REGATELE PERUVIENE
O altă piramidă gigantică a fost construită de populația moche din Peru, America de Sud. Cunoscută drept Huaca del Sol (Piramida Soarelui), aceasta avea 41 de metri înălțime, fiind ridicată în câmpie. În vârful piramidei se găseau palate, temple și altare. La construirea ei s-au folosit peste 143 de milioane de cărămizi de nămol.
Moche era o populaţie de olari și fierari iscusiți care au construit un imperiu ce număra câteva mii de oameni. Civilizația moche a durat 800 de ani, până în anul 800. Conducătorii moche erau preoţi-războinici foarte bogați și puternici. Aceştia își conduceau armatele pentru a cuceri popoarele învecinate și prezidau ritualurile de sacrificare a prizonierilor în cinstea zeilor.
Populația moche făcea comerţ cu alte popoare din Peru. Printre acestea se număra și populația nazca, ce trăia la marginea deșertului, în partea de sud. Populația nazca a lăsat în urma ei sute de linii pe suprafața nisipoasă a deșertului și o serie de imagini stranii înfățișând, printre altele, păsări, maimuțe și păianjeni. De ce au fost făcute aceste linii și desene cu mult înainte de inventarea aparatelor de zbor rămâne până astăzi un mister.
Pe măsură ce clima se încălzea, la sfârşitul ultimei perioade a erei glaciare, copacii începeau să crească din nou, formând păduri dese. Vânătorii prindeau animale, precum căprioarele. La fel ca şi cei din Orientul Mijlociu sau din alte părți ale lumii, vânătorii băştinaşi din America inventaseră şi foloseau aruncătoare de sulițe. Femeile culegeau fructe de pădure şi nuci, în vreme ce bărbații vânau cu suliţe sau pescuiau cu năvodul în râuri sau în lacuri. Ei pescuiau la mal sau în ape mai adânci, folosind canoele, pe care le confecţionau prin scobirea trunchiurilor de copaci.
