Deși sunt numite domestice, orice proprietar de pisici conștientizează că niciodat nu a fost pe deplin stăpînul lor. Aceste animale drăgălașe se pare că duc o viață aparte și doar din cînd în cînd permit să fie mîngîiate. Robert J. Vogel afirma "Un câine este cel mai bun prieten al omului. O pisică este cel mai bun prieten al unei pisici". În Statele Unite, pisicile sunt cele mai populare animale de companie, în jur de 90 de milioane de pisici domesticite, prezente în aproape 34% din numărul caselor din SUA. Pe parcursul a mii de ani, pisicile și oamenii s-au bucurat de o relație în mare parte simbiotică.
Într-un studiu recent referitor la evoluția pisicilor domesticite, analizînd AND-ul acestora, cercetîtorii au ajuns la concluzia că aceste animale au trăit mii de ani alături de oameni înainte de a fi „domesticite”.
Cercetînd ADN-ului pisicilor din ultimii 9.000 de ani - inclusiv resturi de fosile din Roma Antică, mumii de pisici egiptene și exemplare de pisici sălbatice africane - cercetătorii consideră că două linii de pisici au contribuit la apariția felinei noastre domestică. Rezultatele lor au fost publicate în Nature Ecology & Evolution.
Strămoșii mai vechi ai pisicilor noastre domestice s-au răspândit din sud-vestul Asiei și în Europa încă din perioada anilor 4400 î.Hr. Se crede că pisicile au început să stea în jurul comunităților agricole, unde s-au stabilit într-o relație benefică reciprocă protejînd hambarele fermierilor de rozătoare. Șoarecii și șobolanii erau atrași de grîne, iar pisicile urmăreau probabil populațiile de rozătoare, stabilindu-se în apropierea așezărilor umane.
Așa s-a produs probabil prima întâlnire dintre oameni și pisici. Domesticirea acestora a avut loc mai degrabă involuntar și se baza pe favoruri reciproce.
O altă linie este formată din pisicile africane care dominau Egiptul și care avea un comportament ce o făceau mai atractivă pentru oameni, cum ar fi sociabilitatea. Rezultatele sugerează că populațiile umane preistorice au început să răspîndescă pisicile de-a lungul căilor de comerț terestru și maritim pentru a controla numărul rozătoarelor. Vechii egipteni tratau pisicile cu cea mai mare stimă, pedepsele pentru rănirea sau uciderea unei pisici erau severe. Acesta se datorează și faptului că pisicile protejau locuințele și teritoriul din apropiere de șerpi și scorpioni, răspîndiți pe teriotoriul Africii. În panteonul Egiptului Antic zeița Bastet era deseori reprezentată ca jumătate felină, jumătate femeie fiind considerată zeița fericirii, dragostei, fertilității, ocrotitoarea familiei și, desigur, a pisicilor. Principalul centru de cult pentru Bastet era amplasat în nordul Egiptului, în orașul Bubastis. Festivalul care o onorează pe Bastet a fost descris de istoricul grec Herodot ca unul dintre cele mai mari și importante sărbători din întregul Egipt. Mii de sculpturi ce reprezintă pisici, lăsate probabil ca ofrande, au fost găsite de arhiologi în ruinele templurilor din Bubastis. Astăzi pisicile pot fi văzute pe teritoriul întregului Egipt, rătăcind prin piețe sau adormind în curțile umbrite, dovadă a unei relații de durată a acestora cu oamenii.
În mod surprinzător, pisicile sălbatice și domestice nu au prezentat diferențe majore în ceea ce privește bagajul lor genetic, iar una dintre puținele trăsături care s-a schimbat de-a lungul anulor a fost marcajul blănii.
Viața unei pisici în Evul Mediu (c. 476-1500 e.n.) s-a diferențiat semnificativ de cea a unui câine din cauza asocierii sale cu vrăjitorile, magia și diavolul. Pisica și-a pierdut poziția anterioară prin eforturile Bisericii medievale, ca o parte a planului clericilor de scăpare a sufletului de sub controlul diavolului, a credințelor, ritualurilor și valorilor păgâne. Odată ce pisica a fost asociată cu Satana, ea a fost torturată și ucisă, fie pentru a îndepărta ghinionul, ca semn al devotamentului față de religie, fie ca o parte a ritualurilor care implică ailuromanie (folosind pisicile pentru a prezice viitorul). Pisicile au fost condamnate de papi și masacrațe în toate orașele și nu vor mai recâștiga nici măcar jumătate din statutul lor până în secolul al XVIII-lea. Aceasta a fost una dintre greșelile majore ale perioadei. Odată cu nimicirea pisicilor, orașele medievale s-au umplut de șobolani care au adus cu ei ciuma umplind străzile cu cadavre și mizerie. Abea în Epoca Victoriană a secolului al XIX-lea, pisica a revenit din nou pe poziția sa anterioară deși, departe de a mai fi venerată. Tot în secolul 19, iubitorii de feline au început să selecteze pisici cu trăsături particulare pentru a crea rase noi.
Pisicile domestice pot părea asemănătoare cu pisicile sălbatice, dar nu sunt solitare și sunt dispuse să tolereze atât oamenii, cât și alte pisici. Câinii, care sunt primele animale domesticite și care au fost selectați pentru a îndeplini sarcini specifice, a dus la diversificarea acestora și a numeroaselor rase pe care le vedem astăzi. Pisicile nu au fost supuse unui astfel de proces, deoarece nu am avut nevoie să le schimbăm, au fost perfecte așa cum erau. Deși această noțiune de „perfecțiune” poate să nu corespundă părerii iubitorilor de câini, pisicile rămân în continuare cele mai populare animale de companie din lume.
