CRIN-GALBEN. Hemerocallis fulva. Botanic vorbind, această plantă aparţine familiei Xanthorrhoeaceae şi nu familiei crinilor, Liliaceae, însă similaritatea florilor şi faptul că acestea nu durează mai mult de o zi i-a făcut pe înaintaşii noştri să o considere un crin adevărat.
Etimologie
Cuvântul crin s-a păstrat din termenul antic grec κρίνο şi se regăseşte şi în limbile slave din Balcani. Alte denumiri regionale româneşti sunt stânjen, crinul-fânului, doamna-șanțului sau dreţ-galben.
Cum îl recunoaștem crinul?
Este o plantă erbacee perenă care se dezvoltă din tuberculi şi poate creşte până la 150 cm. Are frunze alungite de până la 90 cm şi late de aproximativ 3 cm. Florile, părțile cele mai reprezentative ale plantei, au în jur de 12 cm în diametru şi sunt portocaliu-aprins spre roşu, cu o dungă mediană deschisă la culoare. Înfloresc de la începutul primăverii până la sfârşitul toamnei, câte 10-20 pe tulpină, fiecare floare deschizându-se independent pentru o singură zi, urmată succesiv de o alta şi de o alta. Crinul sălbatic se înmulţeşte prin seminţe, apărute în niște capsule micuţe de 2-3 cm, care sunt considerate fructele crinului.
Este originar din Asia, din zona Caucazului până în Munții Himalaya, de unde s-a răspândit acum mult timp spre vest, în Europa şi spre est în China, Coreea şi pe insula niponă. Astăzi, crinul-galben se întâlneşte şi pe continentul nord-american. Creşte prin păduri, tufărişuri sau pe câmp şi poate fi des întâlnit de-a lungul drumurilor de ţară, a căilor ferate şi a şanţurilor – de unde şi denumirea alternativă doamna șanţului, corespondenta numelui englezesc Ditch Lily.
Uz culinar
Dincolo de calităţile ornamentale binecunoscute – în multe sate româneşti este plantat în grădini sau la poartă, personal am observat acest lucru în special în călătoriile din sudul ţării – crinul sălbatic este o plantă comestibilă cu gust incredibil, uşor dulceag, excelentă în salate, mâncăruri sau supe.
Atât tuberculii, cât şi florile, tulpinile şi mugurii se pot găti şi consuma. Datorită originilor plantei şi străvechii culturi gastronomice din acele părţi, reţetele cu crin sălbatic pe care le-am găsit sunt în special de influenţă asiatică. În tradiţia culinară a Chinei, Taiwanului, Coreei, Vietnamului, Thailandei şi Japoniei crinul sălbatic, cunoscut aici ca gum jum, sau acele de aur, este un ingredient de bază în preparate ca Buddha’s Delight – un preparat vegetarian savurat în special de călugării budişti, mu shu – o mâncare chinezească autentică cu carne de porc, ouă zdrenţe, ciuperci şi diverse vegetale.
Florile se consumă proaspete, în salate, sotate cu unt şi usturoi, dar şi gătite mai elaborat. În Asia mugurii de crin sălbatic sunt lăsaţi la uscat şi folosiţi şi în lunile de iarnă în mâncare sau în supe.
Tuberculii pot fi gătiţi la cuptor asemeni cartofilor noi, sau puşi în mâncare.
Sote de crini-galbeni cu unt şi usturoi.
Supă asiatică din muguri de crin-galben uscaţi.
Tuberculi de crin-galben la cuptor.
Tagliatelle cu muguri de crin-galben.
!!! Atenție, însă, nu toți crinii sunt comestibili, ba dimpotrivă. Așa cum am menționat chiar de la început, crinul-galben nu este de fapt crin și nu este înrudit cu ceilalți crini pe care îi cunoașteți. El este bun de mâncat, ceilalți nu. Fiți atenți să identificați corect specia, înainte să o folosiți.
Sursa: ierburiuitate.wordpress.com
