Atât de aproape și totuşi atât de departe, Cuba se află la numai 145 km de malurile luminate de neoane și de francizele fast-foodurilor din Florida - şi totuşi separată de o prăpastie politică de zece ori mai mare decât această distanță. În ciuda celor cinci decenii de animozități între guvernele american și cubanez, Cuba - una dintre cele mai captivante și vesele destinații din emisfera vestică - nu și-a pierdut nici una dintre atracțiile ei romantice. Turismul a luat avânt, călătorii din Canada și Europa fiind atrași de primirea călduroasă din partea locuitorilor insulei și de atracțiile exotice ale unui neaşteptat și obsedant tărâm plin de excentricitate și erotism.
Vizitatorii sunt impresionați de întoarcerea în timp care înseamnă Cuba. Havana, seducătoarea înflăcărată de odinioară a Caraibelor, este astăzi o montare scenică. Altădată încântătoare, acum patinată de vreme, ea amintește de anii 1950, atunci cand oraşul era „un loc însorit pentru oameni dubioși", după expresia picantă a lui Somerset Maugham.
Adorată de cubanezi și găsită până și în cea mai îndepărtată mahala, vechea eleganță a Cubei încă mai dăinuie. Pretutindeni, clasici ai zilelor de glorie ale Detroitului - Chryslere masive, Cadillacuri încărcate de crom și Studebakere cu grile largi și rânjite - hodorogesc pe drumuri cu pneurile dezumflate, evocând aceeași nostalgie ca melodile lui Elvis Presley din acea epocă. Aceste epave pe patru roți sunt o metaforă a condiției insulei, mai ales a peisajelor urbane, dintre care multe seamănă cu ruinele clasice.
Faptul că orașele Cubei suferă de patetism și lipsuri este o parte a farmecului lor. Remarcabilele orașe coloniale cubaneze - Camagüey, Remedios, Santiago de Cuba și Trinidad, ca să numim doar câteva - sunt depozitare ale unor nestemate arhitectonice datând cu secole în urmă şi care se mândresc cu un amalgam de stiluri. Catedrale spaniole din secolul al XVIII-lea se contopesc cu reședințe rococo franțuzeşti din secolul al XIX-lea, în timp ce teatre art deco din anii 20 se amestecă cu arcadele răcoroase cu coloane ale palatelor în stilul numit Mudejar. Din fericire, o mare parte a arhitecturii coloniale cubaneze este în curs de restaurare.
În afara oraşelor vei întâlni un cu totul alt montaj de viniete atemporale. Peste câmpurile cu tutun îngrijite cu dragoste de guajiros (țărani agricultori) cu pălării de paie se înalță palmieri regali cu scoarță argintie. Boii ară påmântul brun deschis în brazde sau merg alene pe drumuri de țară, trăgând care şubrede încărcate din plin cu trestie-de-zahăr. Cuba este sinonimă cu zahărul: practic, oriunde călătoreşti, vezi câmpuri de trestie legănându-se în vânt. Frumusețea exotică, tropicală a Cubei se datorează în mare parte unor astfel de peisaje liniştitoare. Există și plaje uluitor de albe, care coboară în ape incredibil de albastre, ca într-o reclamă pentru romul Havana Club. Și munți perfecți pentru a urmări păsările și pentru drumeți. Este uşor de înțeles de ce cubanezii își numesc insula Mi cubita bella - Frumoasa și mica mea Cuba.
Totuşi, Cuba este departe de clişeele din vederi. Ceea ce încântă cel mai mult vizitatorii este potențialul pentru aventură. Este natura cubanezilor, plini de spontaneitate și veselie. Improvizată, modul în care smulg plăcerea din sărăcie, în care te atrag în viața lor și în care trăiesc muzica, umplând aerul de salsa și senzualitate. Turiştii care se rezumă numai la plimbări, fără a lua contact cu oamenii, vor pleca fără a fi experimentat și împărtăşit - adevarata magie a Cubei. În Havana - oraş viu, seducător, plin de muzee, teatre și cluburi de noapte - îți umpli ușor timpul cu rom dulce și cu cele mai bune trabucuri din lume, care pot fi savurate proaspete, din fabricile aflate la vedere. Dar în Santiago de Cuba trebuie experimentate, de asemenea, muzica și dansul tradițional. Poți face scufundări la Jardines de la Reina, poți pescui după pofta inimii în lagunele de la Ciénaga de Zapata, poți merge să privești păsări în pădurea tropicală din Cuchillas del Toa sau să faci drumeții în Sierra del Escambray. Totuşi, astfel de puncte de atracție ale unei călătorii de-abia te fac să treci de aspectul de suprafată al Cubei. Pentru acest motiv și multe altele, majoritatea vizitatorilor făgăduiesc că se vor întoarce curând.
CUBANEZII
Cubanezii au o cultură unică, cu rădăcini în tradițiile spaniole și africane. Populația, de aproximativ 11,2 milioane, este foarte recunoscătoare acestei moșteniri. Extrem de naționalişti, los cubanos îmbină dragostea pentru tradiție cu o atitudine progresistă. Ei sunt mândri de identitatea lor deosebită, cubania, mare parte din ea find modelată în anii experimentului socialist sub Castro.
Este posibil ca populația băștinaşă a Cubei să fi numărat până la 300.000 de indigeni. Predominanți în regiunile explorate prima dată de spanioli erau Taino, membri ai tribului indian Arawak, din America de Sud. Cei mai multi dintre acești aborigeni au murit din cauza bolilor si a cruzimii conchistadorilor spanioli din secolul al XVI-lea.
Deoarece primii colonişti spanioli au tăiat pădurile și au plantat trestie-de-zahăr, în Cuba au fost aduşi sclavi africani; în timp au venit cel mult 600.000. Lor li s-au alăturat negustori, navigatori și antreprenori care au sosit în număr mare din Anglia și Europa, de-a lungul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea. Aceste grupuri de străini au fost repede asimilate de cultura predominantă a vorbitorilor de spaniolă. O infuzie mare de emigranți francezi în anii 1790 a adăugat acestei culturi și obiceiuri galice. În secolul următor, ei au fost urmați de muncitori chinezi, care s-au disipat în centrul Havanei. Mii de nord-americani s-au stabilit aici în secolul al XIX-lea, care a fost și martorul unei mari emigratii a cubanezilor către Statele Unite. Aceasta a fost o perioadă decisivă în formarea națiunii cubaneze, deoarece stilul de viață cubanez a adoptat tot mai mult ca standarde felul de a fi si valorile nord-americane atunci când colonialismul spaniol a luat sfârşit, în 1898.
Primii ani după 1900 au fost martorii sosirii jamaicanilor în provinciile Santiago și Guantánamo, unde se poate încă auzi engleza. Nord-americanii au continuat să invadeze insula; în prima jumătate a secolului al XX-lea, afacerile americane controlau mare parte din economia Cubei și contribuiau la vitalitatea stilului de viată al Havanei. După revoluția din 1959, majoritatea rezidenților născuți în străinătate au părăsit Cuba - împreună cu zeci de mii de cubanezi - și au fost înlocuiți treptat de sovietici și alți est-europeni. Evitați de populația gazdă, sovieticii au ascuns acest lucru; ei au părăsit Cuba în anii '90, lăsând puține amintiri durabile ale prezenței lor. Astăzi, în Cuba crește numărul oamenilor de afaceri străini rezidenți - majoritatea canadieni și europeni.
Popor deosebit de moral, cubanezii sunt extrem de politicoși cu ceilalți. Sunt îngăduitori și generoși față de greşeli, dornici să împartă puținul pe care îl au. Sunt încrezători și expansivi, iar în fața greutăților afişează o veselie zgomotoasă. Sunt mari glumeti, cunoscuți pentru spiritul ascuțit și creativ și aluziile riscante; cele mai multe chistes sunt îndreptate împotriva lor și a absurdității vieții din Cuba. Populația este foarte cultivată și afişează un apetit intelectual nestăvilit - rezultat al insistenței guvernului pe educație. Acest lucru se vede atunci cand îi urmărești pe școlarii cubanezi bine crescuți, în uniformele lor îngrijite, dezvăluind un nivel impresionant de cunoștințe. Prestarea muncii manuale face parte din educația lor - este un aspect esențial al formării omului nou. Tinerii din mediul urban sunt trimişi să lucreze ca sezonieri la câmp și să-și dezvolte o etică sănătoasă a muncii.
