De-a lungul milioanelor de ani, capacitatea de a zbura le-a permis păsărilor să scape de pradători și, ca urmare, să sporească în număr și varietate. Toate speciile de păsări s-au adaptat să supraviețuiască într-un anumit habitat. Fiecare grup poate include mai multe familii, cu înfățișări complet diferite unele de altele.
Ratitele cuprind struţii africani, struţii americani nandu, struții australieni emu, cazuarii și păsările kiwi. Toate aceste păsări și-au pierdut abilitatea de a zbura din cauza absenței duşmanilor naturali sau pentru că și-au dezvoltat o altă metodă de apărare. Unele ratite sunt păsări înalte, cu gâtul lung, care trăiesc în spații deschise. Ele își folosesc vederea ageră pentru a observă de la distanță prădătorii și fug cu mare rapiditate, ajutate de picioarele lor lungi și puternice. Struțul african poate atinge 65 de kilometri ре oră.
Păsările kiwi au talie mai mică, iar penele care le acoperă corpul sunt asemănătoare cu firele de păr. Ele trăiesc în vegetaţia deasă de la nivelul solului, folosindu-și excelentul simț al mirosului și auzului pentru a detecta prădătorii și ghearele ascuțite pentru a se apăra.
Cazuarii caută fructe şi semințe prin pădurile tropicale dese din Australia şi Noua Guinee. Pe cap au o creastă osoasă cu ajutorul căreia îşi deschid potecă prin frunziş.
Pinguinii sunt, de asemenea, păsări nezburătoare. Majoritatea speciilor trăiesc în zonele reci din sud, de exemplu, în lungul coastelor Antarcticii. Neîndemânatici pe uscat, în apă se deplasează cu grație și repeziciune. Aripile lor rigide, asemănătoare cu niște înotătoare, îi împing prin apă în căutarea peștilor și calmărilor. Se reproduc în colonii mari pe uscat sau pe gheață.
Păsările de apă (rațe, gâște, lebede, corcodei şi cufundaci) își obțin hrana din apă. Ele înoată la suprafața apei propulsate de mişcarea picioarelor, dotate, de cele mai multe ori, cu o membrană interdigitală. Penele sunt acoperite de o substanță impermeabilă, care împiedică pătrunderea apei până la piele și ține pasărea la suprafață. Rațele de suprafață se răsucesc cu capul în jos pentru a se hrăni, în timp ce rațele scufundătoare, corcodeii și cufundacii se scufundă complet sub apă. Se hrănesc cu pești, nevertebrate și plante.
Rațele şi gâştele sunt unele dintre cele mai rapide păsări în zbor întins. Unele specii, cum ar fi ferăstraşul motat, pot zbura cu viteza de 100 de kilometri pe oră. Pentru a economisi energia în timpul călătoriilor lungi, de exemplu, în timpul migrației, gâştele şi lebedele zboară, de
obicei, în formație asemănătoare cu litera ,,V". Curenții de aer creați de bătăile aripilor fiecărei păsări le înalţă pe cele de lângă ea.
Răpitoarele de zi includ vulturii, acvilele, uliii și șoimii. Ele se hrănesc cu came, au ciocuri ascuțite și încovoiate şi gheare puternice. Plonjează prin aer cu viteză foarte mare, năpustindu-se asupra prăzii reprezentate de mici mamifere, păsări, reptile, insecte sau pești. Multe dintre ele, mai ales vulturii, se hrănesc şi cu stârvuri. Au vederea extrem de ageră şi pot localiza prada de la o distanță de câţiva kilometri.
Deși sunt tot păsări de pradă, cu cioc și gheare puternice, răpitoarele de noapte alcătuiesc un grup separat față de cele de zi. Capul lor are fața aplatizată, cu ochii îndreptați înainte. De obicei, zboară în întuneric sau în lumină slabă. Fețele lor, în formă de disc, „colectează” sunetele și le direcționează către urechi, rezultatul fiind un auz foarte bine dezvoltat cu ajutorul căruia își localizează prada. Penajul foarte moale le permite să zboare aproape fără zgomot, luându-și pradă prin surprindere.
La fel ca toate răpitoarele de noapte, bufnița are ochi mari, care sunt fixaţi de craniu şi nu se pot mişca în orbite. Pentru a-şi mări câmpul vizual, bufniţele trebuie să-şi rotească gâtul foarte flexibil. Ele îşi pot răsuci capul pe un arc mai mare de 180 de grade, astfel încât să privească în spate.
Păsările de mare își petrec o mare parte din timp în apă sau în apropierea acesteia, hrănindu-se cu pești sau calmari. Unele dintre ele, cum ar fi cormoranii și corbii-de-mare, plonjează în apă din aer sau de pe stâncile înalte. Albatroșii zboară razant la suprafața apei, înşfăcând pradă din zbor. Multe păsări de mare se strâng în colonii pe stânci pentru a depune ouăle. Albatroșii și petrelii vin pe uscat doar pentru reproducere. Restul vieții și-l petrec planând pe curenții de aer.
Multe păsări au culori sau pene ornamentale foarte frumoase. La majoritatea speciilor, masculul este mai viu colorat, pentru a atrage femelele.
Femela are un colorit mai șters, pentru a fi mai greu de observat în timp ce clocește. La unele specii, coloritul de protecție este folosit de ambele sexe pentru a evita prădătorii sau pentru a avea eficiență mai mare la vânătoare.
Păsările-rinocer au pe ciocurile lor immense o excrescență cornoasă, de obicei, viu colorată. Sunt păsări zgomotoase, care se hrănesc frecvent cu şerpi şi scorpioni.
Albinăreii, numiţi şi prigorii, şi pescăreii sunt păsări de mici dimensiuni, cu un colorit asemănător pietrelor scumpe. După cum ne spune și numele lor, albinăreii se hrănesc cu albine, viespi și alte insecte. Înainte de a-şi înghiți prada, îi distrug acul, strivindu-l de o creangă. Pescăreii stau pe crengile de deasupra apei, de unde se scufundă ca să prindă peştişori în cioc.
Berzele şi stârcii au picioare lungi și se hrănesc, de obicei, cu pești, deși unele specii de berze mari mănâncă şi stârvuri. Majoritatea speciilor trăiesc în apropierea apelor, stând în picioare în apele puțin adânci și prinzând peștii cu ciocul lor lung. Rudele lor, flamingii, îşi datorează culoarea roz a penelor micilor crustacee cu care se hrănesc.
Păsările colibri și drepnelele zboară cu o deosebită agilitate. Sunt păsări de talie mică, cu aripi lungi și ascuţite. Drepnelele pot prinde insectele din aer, se pot împerechea şi chiar dormi în zbor.
Ciocănitorile se agață de scoarţa copacilor şi ciocănesc trunchiul cu ciocul lor lung, pentru a extrage insectele cu care se hrănesc. Tot astfel îşi sapă propriul cuib în trunchiurile copacilor. Două dintre degete sunt îndreptate înainte şi două spre spate, ceea ce le permite o bună stabilitate pe suprafețele verticale.
Cea mai mică pasăre colibri (dedesubt) măsoară doar 5,4 centimetri lungime. Când se hrăneşte, un colibri se menține în zbor dedesubtul unei flori, extrăgând nectar cu ciocul său lung. Speciile mai mici pot efectua 80 de bătăi ale aripilor pe secundă.
Numeroşi membri ai familiei cucilor îşi depun ouale în cuiburile altor păsări. După ce iese din ou, puiul de cuc aruncă, de cele mai multe ori, afară din cuib adevărații pui ai păsării respective. Hoatzinul este înrudit, probabil, cu cucii. El işi construiește cuibul în pădurile tropicale, deasupra unui curs de apă. Dacă este atacat, puiul plonjează în apă și apoi se cațără la loc în cuib cu ajutorul ghearelor ascuțite de la capătul aripilor.
Familia papagalilor include foarte multe specii, cum ar fi peruşii, ara, jako şi cacaduul. Se hrănesc cu fructe şi semințe, pe care le culeg cu picioarele lor îndemânatice. Papagalii pot sparge şi cele mai tari alune cu maxilarele lor puternice. Multe specii pot să imite sunetele emise de om.
PASERIFORME
Ordinul Paseriforme cuprinde peste 5 000 de specii, fiind cel mai mare dintre grupurile de păsări. Talia membrilor săi variază de la micul pițigoi albastru și pănțărușul până la corbii de mari dimensiuni. Sunt păsări de uscat, cu patru degete fără palmatură între ele, dintre care trei îndreptate înainte și unul înapoi. Majoritatea se hrănesc cu semințe sau cu insecte, dar există și unele care mănâncă fructe sau nectar. Multe dintre speciile mici zboară cu mișcări sacadate pentru a economisi energie, dând din aripi și apoi strângându-le alternativ.
Cele mai multe paseriforme fac parte dintr-un subgrup numit păsări cântătoare. Deși multe alte păsări pot scoate sunete scurte, simple, păsările cântătoare au o serie de mușchi suplimentari la nivelul laringelui, datorită cărora pot emite succesiuni complexe de note muzicale. Cântecele sunt folosite de masculi fie pentru a-și marca teritoriul, gonind intrușii, fie pentru a atrage femelele. Fiecare specie poate avea un mare număr de variații ale cântecului, păsările din areale diferite având propriile lor „dialecte”. Puii învață să cânte de la părinți sau de la alți adulți.
Majoritatea paseriformelor își construiesc cuiburile în copaci sau tufişuri, unde puii sunt la adăpost de prădători. Puii ies din ou orbi, fără pene și complet neajutorați. Ei trebuie să fie hrăniți și încălziți de părinți până când sunt destul de mari pentru a părăsi cuibul. Alte păsări, de exemplu, rațele, pescărușii, fazanii și potârnichile își depun ouăle în locuri mult mai expuse, dar din acestea ies pui complet acoperiți de pene, care se pot hrăni singuri aproape imediat după eclozare.
Ca și alte grupuri de păsări, multe păsări cântătoare migrează iarna, când se împuținează hrana, spre zonele calde. Ele se hrănesc din abundenţă înainte de migrație, depozitând sub piele un strat de grăsime care le va servi drept combustibil în călătoria lor îndelungată. Primăvara se întorc pentru a se reproduce, întrucât atunci există o cantitate suficientă de hrană pentru ele și puii lor.
