Numeroasele basme și legendele, cunoscute încă din copilărie, sunt de fapt versiuni reduse ale unor evenimente istorice incomode. Aceste ar putea fi prea îngrozitoare pentru copii de astăzi, ba chiar, și pentru unii adulți.
La începutul anilor 1800, Jacob și Wilhelm Grimm au strâns povești care înfățișau viața imprevizibilă și adesea neiertătoare trăită de oamenii acelor timpuri. Prima lor colecție de povești s-a bazat pe evenimente reale și groaznice. Cu toate acestea, ei le-au interpretat pentru a putea vinde cărțile, avînd la bază poveștile unui alt autor mai vechi. Încă din secolul al XVII-lea, Charles Perrault despre care se crede că este tatăl basmelor, a creat unele dintre cele mai imaginative și încântătoare povești auzite vreodată.
Episoadele aproape barbare care urmează sunt doar o zbuciumare a basmelor, așa cum le cunoaștem astăzi, derivate din legende vorbite care s-au bazat pe fapte reale. Moralele pe care le transmit aceste povești sunt mult mai importante decât evenimentele în sine, ale căror circumstanțe sunt adesea uitate.
Alba ca Zapada si cei sapte pitici
Basmul se bazează pe viața tragică a Margarete von Waldeck, o nobilă din secolul al XVI-lea. Margarete a crescut în Bad Wildungen, unde fratele său folosea copii pentru munci grele în minele de cupru. Corpurile acestor copii erau puternic deformate din cauza tunelurilor înguste ale minelor. Mărul otravitor este de asemenea prezent în această istorie; un bătrân care aducea fructe muncitorilor era suspectat de dispariția unor copii.
Mama vitregă a Margaretei, disprețuind-o, a trimis-o pe aceasta la curtea din Bruxelles pentru a scăpa de ea. Acolo prințul Filip al II-lea al Spaniei devine iubitul ei. Tatăl său, regele Spaniei, care s-a opus acestei relții, a trimis agenți spanioli pentru a o omorî pe Margarete, otrăvind-o în mod secret.
Rapunzel
Rapunzel se bazează pe o poveste creștină timpurie. În secolul al III-lea un negustor păgân foarte bogat, care locuia în Asia Mică, își adora atît de tare frumoasa fiică, încât i-a interzis să se mai căsătorească. Acesta a închis-o într-un turn cît timp se afla în călătorie. Aflîndu-se în izolare tînăra se convertește în creștinism și hotărăște să se dedice slujirii lui Dumnezeu. Negustorul, aflînd despre acțiunile ei, a târât-o în fața pro-consulului roman care a insistat ca acesta să o decapiteze sau să renunțe la noua ei religie. Fata a refuzat, iar tatăl ei a fost nevoit să o omoare. Bărbatul a fost ucis de un fulger la scurt timp după aceea, iar fata a devenit mucenică, Sfânta Barbara, venerată de Biserica Ortodoxă.
Barbă albastră
Perrault s-a inspirat din istoria lui Gilles de Rais, un nobil bogat din secolul al XV-lea, un erou al Războiului de-o Sută de Ani și protectorul Janei d’Arc. După ce a părăsit armata, acesta a devenit un criminal în serie, omorînd peste o sută de copii. A fost numit Bluebeard pentru că părul său avea nuanțe de albastru la lumina zilei. În cadrul șocantului său proces, el a descris în detaliu cum a torturat copii nevinovați. Perrault s-a bazat pe aceste fapte pentru a-și înconjura propriul personaj de oroare și frică.
Hansel si Gretel
Povestea lui Hansel și Gretel ar fi putut fi folosită pentru a împiedica copiii să se rătăcească. Dar în timpul marii foamete din 1315-1317, care a zdrobit cea mai mare parte din Europa, boala, moartea în masă, infanticidul și canibalismul au crescut exponențial. Căutând alinare, unii părinți disperați și-au părăsit copiii și și-au măcelat animalele.
O altă versiune ne spune că Hansel și Gretel ar fi avut ca inspirație povestea Katharinei Schraderin. În anii 1600, ea a inventat receta unei prăjituri atât de gustoasă din pâine de ghimbir, încât un alt brutar a acuzat-o că este vrăjitoare. După ce a fost izgonită din oraș, vecinii furioși au vânat-o, au adus-o înapoi la ea acasă și au ars-o în propriul cuptor.
Flautistul din Hamelin
În 1264, un flautist se oferise să scape țăranii de numeroșii șobolani din satul germanic Hamelin, pentru o sumă considerabilă de bani. După ce și-a făcut treaba, localnicii au renunțat să-i mai achite banii promiși. Furios, flautistul i-a îndemnat pe copiii satului să-l urmeze, după care nu s-au mai întors niciodată.
Cenușăreasă
Acea fată frumoasă, dar umilită de mama vitregă din povestea lui Perrault se referă la istoria lui Rhodopis, o femeie greacă al cărei nume înseamnă „obraz roșu”. Când era încă copilă, a fost capturată în Tracia, vândută în sclavie în jurul anului 500 î.Hr. și dusă în Egipt.
Înfățișarea ei neobișnuită a făcut-o o marfă prețioasă, iar stăpânul ei i-a făcut cadou o pereche de pantofi aurii. Acești pantofi și Rhodopis au fost observați de Faraon, Ahmose II. El a insistat ca ea să devină una dintre soțiile sale. Principalul ei rol era de a-l satisface sexual pe Ahmose. Oare noul ei statut i-a oferit fericirea perpetuă? Probabil ca nu.
Frumoasa si Bestia
În anul 1537 a existat un tânăr pe nume Petrus Gonsalvus, care era numit în mod regulat o fiară din cauza unei boli- hipertricoză, o afecțiune care acoperea tot corpul cu păr, adesea denumit și "sindromul de vârcolac". Gonsalvus avea doar 10 ani când a fost luat din țara sa natală, Spania, și trimis la curtea regelui Franței ca "animal de companie". În cele din urmă, soția regelui Henric, Catherine de'Medici (care a preluat puterea după moartea regelui ), i-a găsit lui Gonsalvus o soție pe nume Catherine. Deși a fost nevoie de ceva obișnuință, frumoasa s-a îndrăgostit de „fiara”. Aceștea au fost căsătoriți timp de 40 de ani și au avut șapte copii împreună, dintre care patru aveau și hipertricoză. Probabil unica poveste din cele enumerate cu final fericit.
Originile lor oribile, care adesea implică violul, incestul, tortura, canibalismul și alte întâmplări hidoase, sunt pline de moralitate sofisticată și brutală. Imaginile lor nu pot fi eliminate cu ușurință, iar lecțiile lor sunt mai puternice decât fabulele inofensive de astăzi.
Surse:
- wikipedia;
- learning-mind.com;
- edict.ro.
