Egiptul azi. Egiptul este cea mai veche destinație turistică din lume. Într-una dintre primele scrieri de călătorie, geograful grec Herodot (484-424 î.Hr.) scria: „Nicăieri nu sunt atât de multe lucruri minunate și în lumea toată nu se mai găsesc aşa de multe lucruri de nespusă măreție". Iată o afirmație care se adeverește și azi.
Arhitecții din epoca modernă construiesc zgârie-nori care au peste o sută de etaje, omul a pășit pe Lună și a aterizat pe Marte, iar astăzi putem comunica ultrarapid cu cineva aflat în alt colț al lumii. Insă realizările egiptenilor antici, piramidele și Marea Sală Hipostilă de la Karnak ne lasă fåră glas și ne înspăimântă, ceea ce zgârie-norii, rachetele și calculatoarele nu reuşesc să facă. Și mai tulburător e că atunci când anticul Herodot a ajuns în fața piramidelor, ele erau aşa de vechi față de el, pe cat de vechi este el pentru noi azi. Nu e de mirare că mulți cred că piramidele sunt opera extratereștrilor: Egiptul e, pur și simplu, uluitor.
Totuși, înainte de secolul al XIX-lea, a fost rareori vizitat de călători din Occident. John Ledyard a fost primul american care a ajuns la Cairo, informație atestată, și care și-a găsit sfârșitul acolo în anul 1788, înainte de a porni în expediția pe care plănui s-o facă în Africa. O expediție militară soldată cu un eșec, condusă de generalul francez Bonaparte, zece ani mai târziu, a fost cea care a trezit mai mult interes pentru Egipt. Odată uşa deschisă, egiptomania a cuprins și Europa, și America. La vremea la care în Franța se făceau primii paşi spre descifrarea hieroglifelor, guvernul Statelor Unite ale Americii, care-și câștigaseră recent independența, era preocupat să includă simbolistica din Egipt în identitatea lui civică, exemplul cel mai relevant find piramida neterminată de pe Marele Sigiliu (reprezentată acum pe spatele fiecărei bancnote de dolari). Cairo, Linois? Memphis, Tennessee? Au fost întemeiate în 1818 și, respectiv, în 1819, la vremea primului val de entuziasm creat de redescoperirea tărâmului antic. La Cairo și în portul orasului Alexandria s-au înființat consulate americane în 1832 si se cunosc cel puțin 65 de americani care au mers acolo în vizită în deceniul următor. Elizabeth Kirkland, sotia fostului președinte al Harvard College, și-a cioplit numele în vârful Marii Piramide în 1830, iar reverendul Stephen Olin din Connecticut a străbătut Nilul, rememorându-şi calätorile în două volume din 1843. Mai mult, Mark Twain s-a dus în Egipt, unde a luat peste picior absolut tot, în afară de măgari, despre care spunea că sunt „o minunăție de nedescris".
Romanele istorice a căror acțiune se petrece în Egipt, semnate de Christian Jacq au ajuns pe lista de bestselleruri, Wilbur Smith a pornit într-o aventură egipteană, Hollywoodul și-a dat seama că mumile sunt ofertante pentru cinema, iar Las Vegasul a hotărât că Luxorul e demn să fie reconstruit în Desertul Nevada, deși în formă de cazinou şi complex hotelier. Toate acestea arată că interesul Occidentului pentru Egipt era departe de a se stinge.
Viața de zi cu zi în Egipt
Potrivit strategiilor occidentale, Egiptul e o țară „în curs de dezvoltare", ceea ce înseamnă că e considerată puțin rămasă în urmă. Dacă e adevărat, nu e de mirare. Din clipa în care Cleopatra s-a stins din cauza unei muşcături de viperă, iar Egiptul a ajuns pe mâinile Romei, această tară a fost neîncetat sub dominație străină, secătuită de finanțe și resurse. Situația s-a schimbat doar odată cu revoluția din 1952. După aceea, sub conducerea charismaticului presedinte Gamal Abdel Nasser, Egiptul a devenit un centru al diplomației în lumea arabă, rol pe care îl joacă și astăzi.
Fiind în relații pașnice cu statele vecine Egiptul este o voce moderată într-o regiune tulburată, având relații bune cu majoritatea celorlalte popoare, îndeosebi cu Statele Unite, de la care primeste 2,3 miliarde $ anual ca recompensă oficială pentru că e primul stat arab are a făcut pace cu Israelul. Totuşi, egiptenii, care și-au luat viața în propriile maini acum aproximativ jumătate de secol, se confruntă cu cateva dificultăți interne majore. Mai putin de 10% din suprafata acestui teritoriu deşertic este cultivabil și pe care stau îngrămădiți 90% din locuitori, iar numărul lor creste cu un milion din nouă în nouă luni (în 2008, cifra ajunsese la 81,7 milioane).
În unele cartiere central ale Cairului, pe o rază de o milă pătrată locuiesc, conform calculelor, 700.000 de suflete. Infrastructura oraşului și-a dat duhul de mult. Din cauza lipsei de case, tinerii căsătoriți locuiesc în casa părinților și probabil că şi bunicii lor stau tot acolo. La școală se învață în trei schimburi. Drumurile principale sunt aglomerate de dimineață până seara.
Orașul nu a explodat datorită rezistenței locuitorilor din Cairo, maeștri în arta supraviețuirii. Aruncă o privire la mașinile de pe străzi: trei modele unificate într-unul singur, spațiile libere dintre ele find umplute cu metal, care merg și cu bunăvoință, și cu combustibil. Să ai două sau chiar trei slujbe e la ordinea zilei. Unii lucrează ziua ca angajați cu venituri mici, ca lucrători sociali plătiți mai puțin decât e nomal sau conduc o mică afacere de familie, iar noaptea circulă pe sub cerul luminat de lună ca taximetriști. Dacă stai de vorbă cu un șofer de taxi, există toate șansele să afli că e inginer, farmacist sau doctor.
Sprijinirea fiecărui locuitor din Cairo în lupta pentru supraviețuire care se dă zi de zi e o trăsătură specifică întregului oraș. Se simte în aer un spirit care spune „suntem împreună". Străinii intră în vorbă la prima ocazie și fac glume și comentarii ironice cu oricine se află prin preajmă. De intimitate nu s-a auzit și nici de singurătate.
Cele mai populare emisiuni de televiziune sunt serialele neaoșe, care trag cu ochiul la iubirile, viețile și tribulațiile familiilor din clasa muncitoare. Preferatele box-office-ului sunt comedile realizate în țară, în care omul neînsemnat reușește, prin istețime și tupeu, să dea de pământ cu indivizii pompoși și răzgâiați. Muzica și dansul joacă un rol important, iar oamenii abia așteaptă ocazia să se încingă cu o eșarfă în jurul șoldurilor și să pornească un dans din buric.
