Olanda este bineînțeles renumită în întreaga lume pentru saboții săi, morile de vânt și lalele. Istoria lalelei olandeze își are începutul încă din secolul al XVI-lea. Dar știați că țara de origine a acestei plante este Turcia, nu Olanda? Laleh (laleaua în turcă) creștea inițial în sălbăticie. Tulipa este un cuvântul de origine latină pentru lalea care provine de la Tulipan, ce înseamnă „turban”. Forma florii era deseori asociată cu forma unui turban. Lalelele au cucerit Imperiului Otoman și era chiar la modă să porți această floare pe turbane. Laleaua a fost adusă în Olanda, prin Marea Britanie, în jurul anului 1578.
Constantinopolul, Istanbulul de astăzi, a fost considerat unul dintre cele mai frumoase orașe din lume al secolului al XVI-lea. A fost un centru comercial, cultural și politic al timpurilor. Sultanii Imperiului Otoman adorau lalele și grădinile palatului erau decorate cu aceste plante, devenind simbolul familiei regale. Popularitatea lalelelor în Turcia a atins apogeul la începutul secolului al XVIII-lea. În fiecare primăvară,în timpul lunii pline, Sultan Ahmed al III-lea organiza un festival al lalelelor în grădinile palatului, eveniment extravagant și extrem de scump. Din păcate, festivalurile s-au dovedit fatale pentru Sultan Ahmed, acesta fiind asasinat de conspiratorii nemulțumiți care considerau că acesta cheltuia prea mulți bani pentru aceste petreceri luxoase.
Persia a protejat comerțul și cultivarea lalelelor, iar comercializarea acestora în afara capitalei era interzisă. Infractorii fiind sever pedepsiți și toate soiurile existente și recent selectate erau înregistrate meticulos. În cea mai veche carte cunoscută despre lalele, există un număr de 1.588 de soiuri înregistrate și cultivate.
Călătoria lalelei în Europa
Sultanul Ahmed al III-lea a început tradiția de a dărui oaspeților importanți ai palatului său, cîțiva bulbi de lalele. Unul dintre acești a fost și nobilul flamand Ogier de Busbecq. Acesta a fost trimis de către habsburgii la curtea lui Suleyman cel Mare și a fost complet prins în „febra lalelor”. Busbecq scria cu entuziasm despre frumusețea acestor flori.
Nobilul Ogier de Busbecq i-a trimis prietenului său Carolus Clusius (Charles de l’Écluse) niște bulbi de lalele. Clusius a fost un savant și botanist francez pe lîngă curtea împăratului austriac. Acesta s-a dovedit de a fi atât de încântat, încât lalelelor i s-au oferit loc de cinste în grădinile regale. Numit profesor la Universitatea din Leiden (NL), savantul a adus cu el și cîțiva bulbi de lalele în Olanda.
El a efectuat tot felul de experimente asupra lor și a reușit să crească noi soiuri în grădinile universității din Leiden. În mare parte datorită solului nisipos din zonele de coastă ale Olandei, cultivarea bulbilor a avut un mare succes. Primele lalele „Rembrandt” aveau petale “în flăcări” inspirîndu-l chiar și pe pictorul în cinstea căruia au fost numite, precum și pe alți maeștri celebri ai școlii olandeze din acea vreme. Clusius a fost meticulos în cercetarea „flăcărilor” și a dungilor de pe aceste lalele. În secolul al XIX-lea, a fost descoperit că flăcările și dungi sunt de fapt rezultatul unui virus. Acesta avea în plan să vândă semințele plantelor exotice, dar prețul cerut de el era prohibitiv și nimeni nu vroia să le cumpăra. O serie de „semeni” întreprinzători au intrat într-o noapte în grădina sa și au furat lotul. Aceste becuri furate au fost de fapt punctul de plecare pentru cultivarea lalelelor în Olanda. Cu toate acestea, Clusius a creat baza de cercetare privind cultivarea bulbului olandez și hibridizarea acestuia. Tot el a fost, de asemenea, responsabil pentru introducerea altor bulbi precum Ranunculus, iris, anemone și narcisă din țările din Marea Mediterană.
În anul 1623, un renumit cercetător englez, scriitor și botanist, John Parkinson, deja scria despre soiurile de lalele cultivate. El a împărțit bulbii în trei grupuri după perioada de înflorire - devreme, mijlocii și târzii. Această caracteristică este folosită încă și astăzi. Marea Britanie a joacat un rol foarte important în cultivarea și înregistrarea noilor soiuri de lalele.
Febra lalelelor
O legendă ne relatează istoria unui marinar care a confundat un bulb rar de lalea cu o ceapă și l-a mâncat, din greșeală, cu sandvișul din hering, fiind apoi acuzat de o infracțiune majoră și aruncat în închisoare. Astefel, lalelele au devenit într-un timp foarte scurt populare în marile centre ale Europei. Desigur, în special cei bogați își puteau permite să le cumpere. Prețurile bulbilor de lalele au continuat să crească, iar în 1634 a apărut o adevărată „Febra a Lalelelor”. Comerțul cu acestea în perioada Tulip Fever a fost o speculație pură și prima bulă economică din Olanda. Lalelele au fost tranzacționate în acel moment la prețuri atât de mari încât ajungea aproape egal cu valoarea costului locuinței unui comerciant de pe canalele din Amsterdam. Febra a scăzut după de 3 ani și s-a terminat în 1637, iar mulți comercianți au declarat faliment. Astfel, istoria și frumusețea unei flori poate influența soarta unei țări întregi.
Chiar și astăzi, multe orașe din întreaga lume există încă festivaluri ale lalelelor organizate în timpul înfloririi acestora. Lalelele fiind considerate cele mai populare flori de primavara. De exemplu, în Istanbul înflorește în fiecare primăvară peste 10 milioane de lalele. De asemenea, în Amsterdam puteți admira o mulțime de lalele în timpul festivalului din aprilie.
Surse:
- Wikipedia;
- Tulipstore.
