Primii maori care au ajuns din Polinezia pe țărmurile Noii Zeelande, în canoe, au descoperit un ținut cum nu mai văzuseră până atunci, o lume preistorică, izolată și unică. Au numit-o Aotearoa, "Țara norului lung alb", datorită ceții ce înconjoară de obicei vulcanii înalți și vârfurile acoperite de zăpadă, ce se înalţă mai mult decât poți cuprinde cu privirea.
Triburile maori au prosperat în aceste ţinuturi sudice, dar s-au şi războit între ele mai mult de 500 de ani, înainte de sosirea englezilor care au stabilit o colonie ce avea să înflorească datorită exploatării bogatelor resurse naturale. Aotearoa a devenit Noua Zeelandă, iar coloniştii au transformat peisajul natural. Ei au doborât copacii, exportând lemnul, și au preschimbat dealurile şi văile în terenuri agricole și păşuni verzi, pentru turmele de oi. Nou-veniţii s-au ciocnit de populația maori, care a cedat în faţa bolilor, a gloanţelor și a valurilor de imigranţi atrași de pământurile nou descoperite, dar Aotearoa nu şi-a pierdut rădăcinile polineziene. Aici se află începuturile Noii Zeelande modeme, un ţinut de o frumuseţe şi bogăție naturale deosebite, cu un amestec fascinant de culturi. Este o ţară dezvoltată, vorbitoare de limbă engleză, în care domină cultura europeană şi prin venele căreia curge dintotdeauna sânge polinezian.
Nu numai că semnele renaşterii culturii maori sunt prezente peste tot, dar Noua Zeelandă continuă să fie un centru de interes în Pacificul de Sud. Aici sunt atrași polinezieni în căutare de noi oportunităţi, din insule îndepărtate precum Samoa, Cook, Tonga şi Niue. Emigranții din Asia, în special din China, sunt atrași în mare măsură de Noua Zeelandă, iar mare parte din comunitatea indiană vine din regiunea Pacificului. În ciuda creşterii multiculturalismului, populaţia Noii Zeelande, aşa cum arată ea, rămâne predominant biculturală.
Două populații, o țară
Dintr-o populație de 4,2 milioane de locuitori, aproape 15% sunt identificați cu origine maori și 80% europeană (sau pakeha, nume dat de maori europenilor, în prezent frecvent utilizat de ambele comunități). Acest lucru face din Noua Zeelandă un loc de întâlnire pentru culturile maori și engleză - uneori într-o juxtapunere ciudată, dar fascinantă.
Pentru o națiune de colonişti, relațiile interrasiale au început bine, cu Tratatul de la Waitangi, din 1840, ce garanta populaţiei maori dreptul și suveranitatea asupra pământurilor lor. Acesta însă a fost compromis prin goana pentru pământ a coloniştilor ce a dus inevitabil la război. Deși erau războinici înverşunaţi, maorii nu au constituit o piedică împotriva puterii militare a britanicilor. În consecinţă, coloniștii au pus stăpânire pe terenuri, au anulat tratatul şi au obligat triburile să trăiască în reginiuni mai retrase.
Cele două populaţii au trăit separat până în anii '50, când maorii au migrat în număr mare spre orașe. Viaţa la oraș aducea multe avantaje economice, dar mulţi băştinaşi care deveniseră orășeni au pierdut contactul cu limba şi civilizaţia lor.
În ultimele decenii, a crescut din ce în ce mai mult interesul pentru Maoritanga (cultura maori) şi pentru alte lucruri legate de aceasta, fapt ce a adus un plus de bogăţie în Noua Zeelandă. Autorităţile privesc cu foarte mare seriozitate problema maori și doresc să redreseze inechităţile sociale şi economice. Cea mai mportantă schimbare în relaţiile maori-pakeha inechitățile sociale şi economice. Cea mai importantă schimbare în relaţiile maori-pakeha a survenit în urma deciziei Tribunalului Waitangi, în 1975, asupra ruperii Tratatului de la Waitangi, în urma căruia s-au hotărât plăți compensatorii pentru triburi. Acesta a fost nu numai un semn că se dorește repararea greșelilor din trecut, dar şi începutul unei noi ere în relațiile interrasiale. Procesul continuă, dar biculturalismul are și critici - de la partizanii pakeha, care cer „o Nouă Zeelandă unică”, până la maori, care doresc un stat separat. Toleranţa însă prevalează, oferind speranţă pentru viitor.
Pentru vizitator, cultura maori, în special în Insula de Nord, oferă o perspectivă plină de culoare asupra unei bogate tradiții. Chiar dacă mulţi maori sunt orășeni, ei sunt mândri să-şi prezinte cultura, care este mai uşor accesibilă în zone turistice precum Rotorua. Cei mai mulţi locuitori de origine europeană ai Noii Zeelande au ca strămoşi coloniştii care au venit din Anglia, Scoţia sau Irlanda. Din această cauză, până în secolul al XX-lea, mulți au privit Marea Britanie ca patria natală.
Astăzi, ţara s-a scuturat de aceste legături cu Marea Britanie. De asemenea, își dorește cu ardoare să se distanţeze de Australia, vara sa mai mare, de peste Marea Tasmaniei, care pare să o privescă de sus și cu care are legături similare celor dintre SUA și Canada.
Impetuoși, mândri și independenţi, neozeelandezii îşi spun (şi își denumesc şi cultura) Kiwi, după numele păsării naţionale, ce nu poate zbura și care are o viaţă nocturnă. Mândria naţională creşte atunci când kiwi se afirmă pe scena mondială, iar pentru o populație așa de puţin numeroasă, realizările mari sunt demne de remarcat. Deşi neozeelandezii susţin că au inventat aproape totul, de la avionul cu motor la jogging, ceea ce-i ţine în frâu este un ciudat simt al umorului şi o lipsă de încredere în autorităţi. Cetăţenilor kiwi le place să-și considere societatea ca una iconoclastică, egalitaristă şi un lider mondial în ceea ce privește reformele sociale. În anul 1890, Noua Zeelandă a fost prima ţară care a permis femeilor să voteze.
Politici de mediu, rasiale şi sociale fără prejudecăți continuă să definească ţara, iar printr-un standard de viaţă crescut și o rată joasă a criminalităţii, Noua Zeelandă se situează mereu pe primele locuri în clasamentele privind nivelul de trai. Fiind o ţară mică, Noua Zeelandă nu a scăpat de patriotismul local şi raportarea la trecut, dar cele mai vădite excese au survenit în urma unei politici denumite peiorativ "corectă" ("political correctness"), stilul de viaţă kiwi fiind unul de invidiat. Kiwi europeni îşi exprimă caracterul național în termeni ca ,,primii colonişti". Ducând o viaţă grea, izolată, acești pionieri au făcut față condițiilor grele prin muncă asiduă, ambiție şi adaptabilitate. Kiwi se mândresc de inventivitatea lor şi de încrederea în sine și îi poți auzi adesea că pot face absolut orice cu "Sârma ghimpată" ("No. 8 fencing wire") utilizată pentru a împrejmui fermele. Miturile, dar şi faptele reale joacă un rol important în cazul identității naționale. Astfel, valorile masculine personificate de rugby sunt lăudate, fiind acceptate și stiluri de viaţă alternative. Neozeelandezii prosperă nu numai în marile orașe, ci şi în cele mici, în care trăiesc numeroşi artişti şi meşteri artizani. Femeile au și ele contribuţia lor în dinamica Noii Zeelande moderne, remarcându-se în poziții de lideri - în justiţie, politică, mediul de afaceri şi până la postul de premier. În ciuda trecutului bazat pe agricultură, Noua Zeelandă este o societate urbană, dar mulţi vizitatori, în căutarea peisajelor magnifice, doresc să ajungă, într-un final, în regiunile de la ţară. Chiar în marile orase, Noua Zeelandă are un aer provincial și toți oamenii se ştiu între ei sau se comportă ca și cum s-ar cunoaşte. Străinii se salută cu un zâmbet, două cuvinte sau un simplu ,,hello". Pe șosea, şoferii se salută ca nişte prieteni vechi.
