Mari centre urbane din Peru prosperă alături de tradițiile ancestrale ale ținuturilor rurale din Anzi; deșerturi imense fac loc pădurilor tropicale de un verde întunecat, regiuni atât de diferite încât ai crede că se află pe două continente separate.
Numele s-a schimbat de-a lungul anilor; incașii își numeau ținutul Tawantinsuyu – „Țara celor patru colțuri” – , iar spaniolii au denumit noua lor colonie Nueva Castilla. Capitala a fost de asemenea mutată din ținuturile muntoase de lângă Cusco în orașul de coastă Lima. Dar coloniștii europeni, liberatorii locali și republicanii băștinași care au guvernat Peru în ultimii cinci sute de ani, au reușit să mențină țara intactă.
De fapt, majoritatea teritoriului care se află între granițile Peru a fost condus de o putere centrală încă din secolul al XV-lea, atunci când imperiul Inca se afla în perioada de apogeu, Peru fiind astfel cel mai vechi stat din Americi.
Luând în considerație acest fapt, nu este de mirare că majoritatea lucrurilor pe care le asociem cu America de Sud sunt în esență peruane. Chiar și muzica, cântată la instrumente asemănătoare naiului, precum zampona, este auzită pretutindeni.
Cu un peisaj variat, compus din păduri tropicale, deșerturi, munți, ghețari, mlaștini și plaje, Peru își întărește reputația de țară cu puternice contraste. Până și orașele sunt pline de aceste contraste. În Trujillo, corida și tradițiile ecvestre persistă alături de o viață urbană înfloritoare care se manifestă cel mai mult în Plazza de Armas. În Arequipa, o localitate deșertică, liniștită, ascunsă de zidurile înalte, se ascund, de asemenea, multe minunății.
Cusco este caracterizat de o aglomerație eclectică de turiști nou-veniți, negustori indigeni, cercetori care se îndreaptă spre Amazon și membrii modest îmbrăcați ai clerului, toți aceștia energizând acest oraș de munte.
Iar Lima, cu o populație la fel de mare ca Prisul și Londra este o metropolă uriașă, diferită și surprinzătoare prin nivelul ei sofisticat.
O țară, multe popoare
Peru are o populație de 28 de milioane de persoane și este a patra țară din America de Sud în ceea ce privește numărul de locuitori. Aproape 45% din peruani sunt indigeni. Numai Bolivia are un procentaj mai mare de indigeni în emisfera vestică. Restul populației este împărțit între metiși (37%) și europeni (15%). De asemenea, există mici grupuri etnice de africani și asiatici.
Vorbitorii de quechua, urmașii Inca și ai altor popoare care trăiau în Anzi în timpul cuceririi lor de către spanioli, domină populația indigenă a statului Peru. Mai mult de 3 milioane de peruani, majoritatea acestora aflându-se în centrul și în nordul țării, consideră quechua limba lor maternă. Din cauza emigrării de la sat la oraș, această statistică include și o creștere numerică a locuitorilor orașelor de coastă. Aproape jumătate de milion de cetățeni care trăiesc în zona Lacului Titicaca și în apropierea graniței cu Bolivia vorbesc Aymara, o limbă veche andină. O multitudine de triburi amerediene, precum Aguarana, Machigenga, Shipibo, Urarina și Yagua, își au așezămintele în bazinul Amazonului.Triburile din junglă, unele dintre ele numărând mai puțin de o mie de oameni, au grade diferite de contact cu lumea exterioară. Unele sunt integrate relativ bine în societățile orașelor din junglă, precum lquitos și Puerto Maldonado, în timp ce alte grupuri își prezervă tradiția nomadică și nu au decât foarte puțin sau deloc contact cu lumea exterioară junglei.
Peruani de descendență spaniolă au dominat politica și economia țării încă de pe vremea lui Pizaro. În ciuda eforturilor majore ale populației indigene și metise pe parcursul ultimului deceniu – incluzând aici și alegerea în 2001 a lui Alejandro Toledo, primul președinte indigen – , dominația europeană continuă și va continua pentru mai multe decenii.
Dintre toate orașele din Peru, Lima are cea mai mare populație europeană, situată mai ales în cartiere bogate de coastă precum Miraflores, San Isidro și Barranco. Alte orașe mari eurocentrice sunt Arequipa în sud și Trujillo în nord. Dar peruanii de descendență europeană nu sea flă numai în marele centre urbane. Ei pot fi regăsiți și în zonele rurale. Aceștia pot fi nemți, italieni, britanici și francezi care au emigrat în Peru pe durata ultimilor 150 de ani. Tradiții precum arhitectura tipic alpină și purtarea lederhosenilor, oricât de nelalocul lor ar părea, persistă în orașe mici precum Pozuzo, care a fost fondat în 1850, în regiunea Pasco a Anzilor, de către coloniști din Austria și Prusia.
Stabiliți mai ales în comunitățile aflate la nordul și sudul Limei, afro-peruanii constituie aproximativ 3% din populația țării. Originari din africa, ei au fost aduși ca servitori ai conchistadorilor, iar mai târziu au fost folosiți ca sclavi în industria minieră și în agricultură. Comerțul cu sclavi a rezistat până în 1850. Printre cele mai cunoscute comunități de culoare sunt portul Callao, lângă Lima, și, în sud, orașul de coastă Chincha, celebru pentru muzica autentică afro-peruană. Un număr covârșitor de peruani au rădăcini africane, incluzându-l aici pe Sfâtul Martin de Porres din secolul al XVII-lea, pe vedeta internațională de fotbal Teofilo Cubillas și pe Susana Baca, cântăreața câștigătoare a Premiului Grammy.
Peru are cea mai mare populație asiatică din America de Sud, cu aproape 5% din cetățeni descinzând din emigranți chinezi sau japonezi. Ca și în alte locuri din America Latină, mulți asiatici au ajuns în Peru în secolul al XIX-lea ca muncitori angajați în mine sau plantații. Odată cu trecerea timpului, ei au ajuns să prospere în mai multe domenii precum învățământul, artele, afacerile și chiar politica. Ales președinte în 1890, Alberto Fujimori, născut la Lima și fiul unor emigranți japonezi, a devenit prima persoană de descendență est-asiatică aflată la conducerea unui guvern în America de Sud.
