Peștii fac parte dintre vertebrate (animale care au coloană vertebrală). Ei își petrec întreaga viață în apă, majoritatea speciilor neputând supraviețui în afara ei, deoarece nu au plămâni cu ajutorul cărora să respire. Ei preiau oxigenul din apă cu ajutorul branhiilor aflate la nivelul capului.
Peștii au corp hidrodinamic, lipsit de păr, având mai multe înotătoare și o coadă. Multe specii au un strat protector alcătuit din solzi parţial suprapuși. Sunt animale cu sânge rece (poichiloterme), temperatura corpului lor depinzând de cea a mediului înconjurător. Unele specii au în corp o substanță specială care îi ajută să nu înghețe în apele reci.
Peștii se deplasează prin flexarea mușchilor de pe lateralele corpului, într-o serie de mişcări asemănătoare unor valuri. Înotătoarele ajută la menţinerea echilibrului și au rol de cârmă, în timp ce coada este utilizată pentru propulsie. Forma hidrodinamică a celor mai mulți pești, alături de stratul de mucus alunecos care le învelește corpul, îi ajută să înoate cu ușurință.
Majoritatea peștilor depun un număr mare de ouă, pe care le lasă să eclozeze singure. Puii abia ieșiți din ou sunt copii în miniatură ale părinților. Puține specii de pești, cum ar fi rechinii, își poartă ouăle în interiorul corpului și nasc pui vii.
Peștii au fost primele vertebrate care au apărut pe Pământ, în urmă cu multe milioane de ani. Una dintre cele mai vechi forme care a supravieţuit până în zilele noastre este o specie de coelacant, latimeria, primele fosile de coelacanți datând de acum 90 de milioane de ani.
Există două categorii principale de pești: cartilaginosi si osoși.
Din categoria peștilor cartilaginoși fac parte rechinii, himerele, vulpile-de-mare şi pisicile-de-mare. Majoritatea speciilor trăiesc în mări și oceane. Scheletul lor este alcătuit din ţesut cartilaginos moale. În loc de solzi lați, care se acoperă unii pe alții, au solzi mici, ascuțiți, asemănători cu niște dinţi. Branhiile pot fi închise și deschise, dar, spre deosebire de peștii osoși, nu au opercule (plăci osoase) care să le acopere. Peştii cartilaginoși trebuie să înoate fără oprire pentru a nu se scufunda.
RECHINI
Majoritatea rechinilor sunt prădători, deși cele mai mari specii, rechinul-balenă și rechinul-pelerin, se hrănesc doar cu plancton, pe care îl filtrează din apă cu ajutorul unei porțiuni a branhiilor. Spre deosebire de peștii osoși, care au, de obicei, vederea bine dezvoltată, rechinii se bazează pe miros pentru a-și detecta prada. Rechinii pot simți o singură picătură de sânge într-o cantitate foarte mare de apă. Ei au și receptori care detectează semnale electrice slabe produse de mişcarea animalelor care le servesc drept hrană.
Rechinii au dinți mari, ascuțiți ca niște brice, așezați pe mai multe rânduri. Dacă un dinte este pierdut în timpul hrănirii, unul nou îi ia locul. Majoritatea rechinilor se hrănesc cu pești sau calmari, dar speciile mai mari, cum ar fi marele alb, vânează și broaște-țestoase, și mamifere mari, de exemplu, foci. Ei se năpustesc asupra prăzii, smulgând bucăți mari de carne din corpul ei. În ciuda reputației lor înfricoşătoare, numai cele mai mari specii prădătoare, de exemplu, rechinul-tigru și marele alb, sunt periculoase pentru om.
VULPI-DE-MARE ȘI PISICI-DE-MARE
Vulpile-de-mare si pisicile-de-mare sunt pești cartilaginoși cu corpul plat, terminat adeseori într-o coadă lungă și îngustă. Branhiile și gura se află ре partea inferioară a corpului. Au înotătoare mari, asemanatoare cu niște aripi, pe care le flutură de parcă ar zbura prin apă. Se hrănesc cu peşti şi nevertebrate de pe fundul mării. Uneori se ascund în nisip ca să își pândească prada.
Ca şi în cazul rechinilor, câteva dintre specii pot fi periculoase pentru om. Torpila electrică poate administra șocuri electrice puternice, în timp ce o împunsătură a spinului veninos din coada unei pisici-de-mare poate ucide un om. Spre deosebire de rechini, pisicile-de-mare nu îi consideră pe oameni drept pradă.
Himerele sunt un grup de pești cartilaginoși cu corpul și coada alungite. Himera-de-mare trăiește pe fundul oceanului, are ochi foarte mari și un spin veninos în înotătoarea dorsală.
Mult mai numeroși decât peștii cartilaginoși, peștii osoși au scheletul alcătuit din țesut osos. Corpul lor este acoperit, de obicei, de solzi, care se suprapun parțial asemenea ţiglelor de pe case. Au vezici înotătoare pline cu gaz, care îi împiedică să se scufunde atunci când nu se află în mișcare.
Unii pești osoși trăiesc în ape dulci (râuri şi lacuri), în timp ce alții trăiesc în mări şi oceane. Foarte mulți se hrănesc cu plante, dar există şi specii carnivore. Unii dintre cei mai mari prădători sunt baracudele, care au fălci puternice şi atacă cu mare repeziciune. Și mai mare este merlinul albastru, care poate depăşi patru metri lungime. Cel mai ieşit din comun pește osos mare este peștele-lună. Corpul său rotunjit poate atinge mărimea unui mic automobil și se deplasează vâslind prin apă cu înotătoarele.
Majoritatea peștilor osoși au vedere bună și pot distinge culorile. Ochii sunt așezați pe părțile laterale ale capului, conferindu-le un câmp vizual larg. Unele specii, care trăiesc la mare adâncime, au ochii orientați în sus, pentru a observa prădătorii sau prada aflată deasupra lor. Peştii de tipul somonului, care au numeroși dușmani naturali, înoată în grupuri mari pentru a se proteja de prădători, așa cum unele animale de uscat, de exemplu, antilopele, se strâng în turme.
Căluții-de-mare se bazează pe coloritul de protecție pentru a scăpa de prădători, în timp ce peștii-înger stau în apropierea pâlcurilor de alge sau pe lângă stânci. Unii pești se ascund în tentaculele urticante ale anemonelor-de-mare.
Unele specii de pești au o armură protectoare alcătuită din solzi fuzionați, în vreme ce altele au spini ascutiți. Culorile aprinse sunt deseori un semnal de avertizare pentru prădători. Desenele pestrițe ale peștelui-leu avertizează că spinii lui lungi şi ascuțiți sunt veninosi. Există și unele specii care își umflă brusc corpul pentru a speria agresorii.
Majoritatea peștilor au forma hidrodinamică bine cunoscută, dar exista și unii cu o înfățișare complet diferită, Anghilele au corpul lung, cu înotătoare dorsale înguste, care nu ies în afara corpului, ca cele ale altor pești. Căluţii-de-mare trăiesc în ape puțin adânci și înoată în poziție verticală. Ei se agață cu coada de alge pentru a nu fi luați de curenți.
Foarte mulţi dintre peștii care trăiesc în ocean se întâlnesc aproape de suprafața apei, unde au căldură, lumină şi mici plante, numite plancton, cu care să se hrănească. Peştii mai mici, care se hrănesc cu plancton, pot servi drept hrană pentru peștii mai mari.
Mult mai puține specii trăiesc în apele mai adânci, mai slab luminate. Şarpele-de-mare (Regalecus) trăiește la adâncimi între 300 și 600 de metri. Are corpul lung, ce ajunge până la opt metri, asemănător cu o panglică, și o „coamă” de culoare roșie; ar putea fi monstrul marin descris de vechile legende marinărești. Unele specii de mare adâncime se deplasează prin apă pentru a vâna, în vreme ce altele se hrănesc cu resturi de mâncare căzute de la suprafață. Unii pești, care trăiesc în adâncurile oceanului, pot produce lumină, care atrage prada către gurile lor larg deschise.
