Se ştie că Cele Șapte Minuni ale Lumii Antice au fost piramidele din Egipt, statuia lui Zeus din Olympia, Colosul din Rhodos, Templul lui Artemis din Efes, Mausoleul de la Halica nas, Farul din Alexandria și Grădinile Suspendate din Babilon. Dar numai piramidele au supravieţuit. Pentru turiștii moderni, ele continuă să fie mai minunate şi mai misterioase decât erau pentru antici.
Piramidele au două caracteristici fundamentale: sunt mari şi vechi. Dincolo de o afirmaţie atât de generală, cât de mari și cât de vechi sunt e greu de calculat. Abia în secolul al XX-lea s-a afirmat că Marea Piramidă a lui Khufu (cunoscut şi sub numele grecesc de Kheops), construită cu 4.400 de ani în urmă, a fost cea mai înaltă construcție din lume. Se spune că aprigul și tânărul general a stat o noapte singur în Marea Piramidă şi a ieşit de acolo foarte tulburat, nedorind să povestească ce s-a întâmplat. În ceea ce privește vechimea, piramidele erau deja vechi la vremea naşterii lui Iisus Hristos, anul zero pentru aproape întreaga lume occidentală. De fapt, anul naşterii lui Hristos este mult mai apropiat de noi în timp decât de epoca în care s-au clădit piramidele. Când oamenii sărbătoreau sosirea noului mileniu în anul 2000, piramidele intrau în a cincea mie de ani. Există un străvechi proverb în arabă care exprimă cel mai bine ideea: ,,Omul se teme de timp, iar timpul se teme de piramide."
Vizitarea Piramidelor
În ciuda mirificului spectacol (Ca un fenomen al naturii, ca un munte... are ceva înfricoșător, parcă ar sta să te zdrobească" - iată ce scria romancierul francez Gustave Flaubert despre Marea Piramidă în anul 1849), prima vizită poate fi o dezamăgire. Nenumărate imagini - piramidele sunt cele mai fotografiate monumente din lume - ni le arată în mijlocul deșertului, dar în realitate periferiile din Cairo se strecoară până aproape de labele Sfinxului. Dacă pe acest uriaș monstru l-ar apuca foamea, acum n-ar trebui decât să ridice o labă și să se servească de la pizzeria din apropiere, reprezentanţa unei mărci internaţionale. Bineînţeles că n-a fost întotdeauna așa. Platoul Gizeh, temelia stâncoasă pe care sunt așezate piramidele şi Sfinxul, se află la 16 km sud-vest de centrul oraşului Cairo. Odinioară, trebuia să urci pe cal şi să străbați câmpiile călare ca să ajungi la monumentele de la marginea deşertului. Apoi, în secolul al XIX-lea, s-a construit o șosea și, lângă ea, o linie de tramvai. Şoseaua, care se numeşte AlHaram sau Şoseaua Piramidelor, înseamnă patru benzi, claxoane care sună necontenit şi blocaje zi şi noapte. Tramvaiului i-au luat locul autobuzele și există unele dotate cu aer condiţionat între Piaţa Tahrir din centrul capitalei şi Platoul de la Gizeh. Se poate folosi şi taxiul, iar drumul până aici din centru costă cam cinci dolari.
Există două căi pe care se poate ajunge: una prin satul Nazlet al-Samaan, cealaltă pe o șosea şerpuitoare care urcă, o extensie a Şoselei Piramidelor, care trece pe la Hotelul Mena din dreapta. Orice drum alegi, biletele de intrare se cumpără de la un chiosc de la marginea Platoului. Ca să pătrunzi în interiorul piramidelor, cumperi bilete separate. Într-o zi au voie să intre numai 300 de oameni, pe rând, iar biletele se găsesc pe principiul „primul sosit, primul servit". Din cauza lucrărilor de restaurare, de obicei, numai două dintre cele trei piramide sunt deschise în același timp. Să te duci devreme. Dacă ajungi dis-de-dimineață, scapi și de canicula cea mai cumplită.
Marea Piramidă a lui Khufu este prima pe care o vezi dacă vii dinspre Şoseaua Piramidelor, a majoritatea turiştilor. Se crede că monarhul Khufu a condus în perioada 2589-2566 î.Hr., deși datele sunt extrem de controversate. Piramida lui este cea mai veche şi cea mai mare din acest trio. Având inițial o înălțime de 147 m, edificiul este puţin mai mic acum din cauză că s-a înlăturat stratul de var din exterior. Vizitatorii pot urca puţin pe scara special prevăzută pe faţada exterioară a Marii Piramide şi pot intra printr-o deschizătură, idee impusă de califul egiptean la putere, Al-Mamun, în anul 820 d. Hr. De la intrare, un culoar lung şi îngust coboară într-o încăpere neterminată, din care un al doilea culoar urcă spre o altă încăpere neterminată, Camera Reginei. După aceea, vizitatorii trec prin minunata Mare Galerie spre principala cameră funerară, aflată chiar în mijlocul piramidei. Ea adăposteşte un sarcofag gol, din granit roz - iată tot ce s-a descoperit. Sarcofagul fiind prea mare pentru a încăpea pe ușă, egiptologii au dedus că încăperea şi piramida nu puteau fi construite decât în jurul sarcofagului. Și nimeni nu poate spune sigur dacă în sarcofag era trupul lui Khufu. E greu să faci față pantelor abrupte şi spaţiilor închise, experienţă nerecomandată claustrofobiler sau cardiacilor Însă totul este curat și bine luminat şi există, de asemenea, balustrade din lemn.
În forma ei inițială, piramida era punctul focal al unui mic complex. Era împrejmuită de un zid înalt, care o separa de o curte, în care se intra printr-un templu mortuar, la care se ajungea pe un drum lung, în pantă.
Când istoricul grec Herodot a venit aici, cândva între 449 și 430 î.Hr., acest drum de trecere încă era intact, ,,cu blocuri de piatră lustruită, împodobită cu reprezentări animaliere cioplite", şi l-a descris astfel: o operă „de aceeași măreție ca piramida însăşi". La capătul scării se afla un al doilea templu al văii", un edificiu mic.
