Trăsătura esențială a organismelor vii este aceea că dau naştere la urmaşi, mai mult sau mai puțin asemănători cu părinții. Procesul de formare a noilor indivizi se numeşte reproducere. Organismul uman se reproduce cam în același fel în care o fac şi celelalte mamifere, fie ele pisici, câini, cai, tigri sau alte specii. O femeie și un bărbat se întâlnesc și au un raport sexual. O celulă masculină (spermatozoidul) se contopește cu (sau fecundează) o celulă feminină (ovulul). Ovulul fecundat crește și se dezvoltă în interiorul uterului matern, transformându-se într-un bebeluş gata de naștere.
ORGANELE DE REPRODUCERE
Părţile corpului implicate în reproducere se numesc organe de reproducere. Ele sunt prezente încă de la naștere, dar se dezvoltă rapid și încep să funcționeze între 11 și 14 ani la fete și între 13 şi 16 ani la băieți. Această perioadă de dezvoltare a organismului uman, caracterizată prin accelerarea transformărilor fizice, sexuale și psihice, poartă numele de pubertate. Corpul fetelor capătă forme mai rotunjite și sânii se măresc. Băieților le crește păr pe față și li se schimbă vocea. Toate aceste modificări sunt controlate de hormoni.
PRIMA SĂPTĂMÂNĂ DE VIAȚĂ
Ovulul are un set de ADN provenit de la mamă, iar spermatozoidul - un set provenit de la tată. Atunci când ovulul este fecundat, el conține cantitatea dublă de material genetic întâlnită în toate celulele corpului. Ovulul fecundat este mai mare decât majoritatea celulelor, măsurând aproape o zecime de milimetru în diametru. Însă el se divide rapid de mai multe ori, prin procesul diviziunii celulare, astfel încât celulele revin la dimensiunea normală. În timpul acesta, sfera de celule se deplasează de-a lungul trompei uterine către uter.
În această etapă a ciclului menstrual, mucoasa uterină s-a îngroșat și este bogată în sânge și substanțe nutritive. Când sfera de celule ajunge în uter, ea se îngroapă în mucoasă. Celulele ei continuă să se dividă și sfera devine goală pe dinăuntru. O porțiune aplatizată, în formă de disc, apare în mijlocul sferei scobite. Pe măsură ce celulele se multiplică, ajungând la câteva mii, și încep să se deplaseze, discul își modifică forma, transformându-se în mormoloc. Acesta este bebelusul într-un stadiu foarte timpuriu, numit embrion. E doar puțin mai mare decât un bob de orez, dar inima sa a inceput deja să bată.
DEZVOLTAREA EMBRIONARĂ A FĂTULUI
Dezvoltarea unui ovul fecundat în interiorul uterului matern până la stadiul de bebeluș pregătit să se nască durează nouă luni de zile. Această perioadă se numește graviditate. În primele opt săptămâni de viață, bebelușul în devenire este numit embrion. În acest timp se formează toate organele principale ale corpului, cum ar fi creierul, inima, ochii, urechile și chiar degetele. La sfârșitul celor opt săptămâni, embrionul nu depășește mărimea vârfului degetului mare de la mână, însă principala etapă a dezvoltării s-a încheiat și bebelușul arată ca un adult în miniatură.
În următoarele șapte luni, principala schimbare ține de creștere. În timpul petrecut în corpul mamei sale, bebelușul crește cu o viteză mai mare decât în orice altă etapă a vieţii. Se realizează și retuşurile finale, cum ar fi apariţia unghiilor la degete și a genelor la ochi. În această fază a dezvoltării, bebelușul poartă numele de făt.
PRIMELE STADII ALE DEZVOLTĂRII
Porțiunea care se dezvoltă cel mai repede este capul, urmat de trunchi şi apoi de membre.
În primele stadii de dezvoltare, creierul și măduva spinării sunt cele mai mari părți ale corpului. În a patra săptămână de viață începe să se dezvolte și restul corpului. Inima începe să pompeze sânge printr-un sistem simplu de tuburi și încep să se formeze plămânii.
Spre sfârşitul celei de-a patra săptămâni se formează organele din partea inferioară a trunchiului, cum ar fi intestinele, ficatul și pancreasul. Încep, de asemenea, să se dezvolte mâinile și apoi picioarele. La început, ele sunt doar nişte mici umflături, muguri ai membrelor, dar foarte curând se alungesc și încep să se formeze degetele.
În săptămâna a cincea devin vizibile urechile, ochii și nasul. Nervii principali încep să crească din creier și din măduva spinării. Se formează rinichii și stomacul.
VIAȚA ÎN INTERIORUL UTERULUI
În uter, fătul pluteşte într-un sac plin cu lichid amniotic, care îl protejează de lovituri şi zdruncinături. El nu poate să respire sau să mănânce în acest mediu apos, așa că primește oxigen și substanțe nutritive de la mamă, prin placentă. Fătul poate auzi sunete, de exemplu, bătăile inimii mamei. Zgomotele puternice din exterior străbat şi ele peretele uterului şi pot speria fătul, făcându-l să tresară. La început, fătul are suficient spațiu în uter ca să se poată mișca în voie, răsucindu-se şi chiar făcând tumbe. Pe măsură ce crește, el va sta însă mai înghesuit, chiar dacă pereții uterului se întind.
