O rețea de staţiuni all-inclusive se întinde de-a lungul coastei de nord şi al aşa-numitei Costa del Coco, transformând-o în cea mai căutată zonă din Caraibe pentru turismul de masă. În acelaşi timp există și oferte pentru clienţii de lux. O țară cu un spirit latin viu şi oameni minunați, a doua ca mărime din Caraibe, Republica Dominicană este numită cu afecţiune "R.D.". E adevărat, bogăția de la oraș contrastează puternic cu sărăcia. Renumitele drumuri proaste şi şoferii indisciplinaţi, problemele rețelei electrice și un precar sistem de alimentare cu apă au impulsionat dezvoltarea hotelurilor all-inclusive.
Ruinele a două dintre primele aşezări spaniole ale Lumii Noi, La Isabela și La Vega Vieja, sunt martorii muţi ai sosirii lui Columb. Santo Domingo se poate lăuda cu prima catedrală și fortăreaţă din emisfera vestică, iar arhitectura din Puerto Plata și Santiago de los Caballeros ne aminteşte de bogăția secolului al XIX-lea, când comertul cu zahăr şi tutun era in floare. In timp ce piata pietruită din Santo Domingo încă răsună de paşii conchistadorilor, capitala este în acelaşi timp şi o metropolă modernă. Are banci de renume, hoteluri, cazinouri, restaurante moderne şi baruri care servesc un rom minunat și țigări de foi.
Peisajele îmbrăţişează această insulă fierbinte. Zona de sud-est, unde este concentrat turismul, este mărginită de nisipul alb și de marea albastră. Balenele cu cocoasă fac vizite ocazionale în apele calde ale Golfului Bahía de Samaná. În Valle del Cibao, unde se cultivă cel mai fin tutun şi cea mai bună cafea, decorul se schimbă în vegas (câmpuri) de un verde luxuriant. Şirurile masive de munți sunt îmbrăcate de păduri care adăpostesc mamifere şi specii endemice de păsări. Regiunea de sud, plină de cactuşi, este populată de crocodili, iguane și păsări flamingo. Testoasele de apă îşi depun ouale în nisipul fin, iar lamantinii se simt ca acasă în lagunele de pe coastă.
Toată această diversitate este perfecta pentru recreere. Cabarete, de pe coasta nordică, este centrul sporturilor extreme pe apă din Indiile de Vest, iar în centru amatorii de drumeții montane pot merge pe cărările ce duc pe creștetul celui mai înalt munte din Caraibe, Pico Duarte. Amatorii de sport pot găsi aici cel mai bun teren de golf, pot practica raftingul sau pot face scufundări.
POPORUL DOMINICAN
Băştinaşii care trăiau aici pe vremea lui Columb nu erau mai mulți de 500.000. Cei mai mulți erau taíno, înrudiţi cu poporul arawakan din America de Sud. Mulți dintre ei au fost decimați de bolile aduse de conchistadorii spanioli şi de cruzimea coloniştilor secolului al XVI-lea. După ce coloniştii au tăiat pădurile şi au plantat trestie-de-zahăr, au adus sclavi din Africa. Coloniştilor li s-au alăturat negustori, marinari şi antreprenori care au venit din Europa în secolele al XVII-lea, al XVIII-lea şi al XIX-lea.
În secolul al XIX-lea au venit mulţi spanioli din Insulele Canare, urmați spre sfârșitul secolului de un val de negustori sirieni şi palestinieni, cât și de emigranții din Anguilla și Tortola, aduși să taie trestia-de-zahăr - descendenții lor, vorbitori de engleză, sunt cunoscuţi sub numele de cocolos. Anii '30 au adus o comunitate mică de fermieri japonezi şi evrei alungați de persecuţia nazistă; ambele grupuri au fost bine primite de dictatorul Rafael Trujillo, care dorea diluarea sângelui negru al africanilor dominicani.
În vremurile moderne, imigranțţii europeni şi nord-americani au contribuit la acest amestec de rase. Mii de imigranţi haitieni au trecut graniţa. Confruntându-se cu o discriminare extremă, mulţi dintre ei trăiesc în bateyes, aglomerări de barăci la marginea câmpurilor de trestie-de-zahár, unde muncesc.
CATEGORII SOCIALE ȘI CULOARE
Dominicanii sunt patrioți, iar identitatea lor este formată în parte din dorinţa de libertate rezultată din amestecul de sânge haitian, spaniol şi american. Patriotismul dominican reflectă un concept derivat dintr-o relaţie incomodă cu celelalte nații. Evoluţia societăţii dominicane criollo (spaniolii pursânge) diferă foarte mult de cea haitiană, caracterizată prin sistemul sclavagist represiv şi minoritatea populaţiei albe. În Republica Dominicană, sclavia a fost destul de slabă, iar populația a fost în majoritate mulatră - amestec de albi, negri şi Taíno. Deşi societatea dominicană pare bine integrată, de fapt există o ierarhie foarte clară, cu elita albă (blanco) în vârf, negrii pe treapta de jos, iar la mijloc tot felul de oameni rezultați din amestecul altor rase: trigueno (cei cu pielea măslinie), lavado (spălaţi), canelo (scorţişoară), quemado (arşi) şi oscuro (întunecați). Deşi 90% din populația de 9,3 milioane sunt fie negri, fie mulatri (clasificați oficial drept indios), dominicanii îşi minimalizează moștenirea africană. Trujillo, de exemplu, foloseau creme de albire ca să-şi acopere pielea. Termenul negro este rezervat haitienilor, care sunt tratați cu o desconsiderare născută din vechile tentative ale acestora de a cuceri Republica Dominicană.
Genta primera (primii oameni) sunt o elită strâns unită formată din descendenții micii nobilimi care a colonizat teritoriile. Localizat în Santiago și în Valea Cibao, grupul încă domină viaţa politică și pe cea economică. Mai jos pe scara socială, clasa de mijloc mulatră şi nuevos ricos (noii îmbogățiți) domină serviciile publice şi industria turismului.