Cele mai multe animale se deplasează în căutare de hrană, adăpost sau parteneri de împerechere, încercând, în același timp, să evite pericolele. Pentru aceasta ele și-au dezvoltat simțuri cu ajutorul cărora să perceapă ce se întâmplă în jurul lor. Oamenii au aceleași cinci simțuri principale ca și majoritatea animalelor – văz, auz, miros, gust și pipăit. Simțul cel mai important al oamenilor este văzul. Comparativ cu majoritatea animalelor, noi vedem mai clar, cu mai multe detalii și, mai ales, într-o gamă foarte largă de culori. Există însăși animale care văd mai bine decât oamenii sau care au alte simțuri mai dezvoltate. Unele pot percepe lucruri pe care noi nu le simțim, de exemplu, mici impulsuri de electricitate.
Unele animale sunt nocturne, adică active noaptea. De exemplu, pisicile, șoarecii, liliecii, bufnițele și fluturii de noapte. Ele au ochi mari, care captează cât mai mult din puțina lumină disponibilă. Animalele care trăiesc în întuneric total cum sunt cârtițele, salamandrele de peșteră și peștii din adâncul mării, au ochi foarte mici sau nu au deloc ochi.
Lumina solară prea puternică ar putea dăuna ochilor sensibili ai pisicii. Pupilele se îngustează foarte mult pentru a împiedica pătrunderea unei cantități prea mari de lumină. Ochii mari ai pisicii văd bine în întuneric iar urechile sale sensibile detectează chiar și cele mai slabe sunete. Urechile se pot mișca pentru a localiza direcția de unde vine zgomotul.
Insectele, cum ar fi musca țețe, au ochi foarte diferiți de ai noștri. Fiecare ochi este format din numeroase elemente separate de percepere a luminii, numite omatidii. Acest tip de ochi se numește ochi compus. Fiecare element vede o porțiune mică de lumină sau întuneric. Porțiunile se asamblează una lângă alta ca un mozaic de puncte, formând o imagine întreagă. Insectele nu au pleoape. Între elemente cresc firișoare de păr care le feresc de particulele de praf.
Ochiul conține terminații nervoase specializate care detectează lumina și trimit informații dinspre ea către creier. Celelalte simțuri funcționează în mod asemănător. În interiorul urechii se află tempanul, o fâșie subțire de piele care vibrează atunci când sunetele se izbesc de ea. Vibrațiile sunt detectate tot de terminații nervoase. Mamiferele, păsările, șopârlele și broaștele au ochii și urechile așezate pe cap. În cazul altor animale însă ele pot fi amplasate în diferite părți ale corpului. Ochii melcilor se găsesc în vârful unor cornițe flexibile. Scoica de râu are un șir de ochi simpli, mici, înșirați de-a lungul marginii mantalei dinspre partea care se deschide a cochiliei. Greierii și cosașii au timpanele așezate pe picioarele din față.
Mirosul și gustul
Mirosul și gustul se bazează pe detectarea prezenței unor subtanțe chimice. Oamenii percep mirosurile cu ajutorului nasului, iar gusturile cu ajutorul limbii. Unele animale au însă chemoreceptori și în alte regiuni ale corpului. O muscă percepe gustul cu elementele aparatului bucal, cu antenele și cu picioarele. Antenele fluturilor de noapte masculi detectează substanțe chimice emise emise de femele, chiar dacă acestea se află la 2-3 kilometri distanță. Un câine poate simți mirosuri de 10 000 de ori mai slabe decât cele percepute de om.
Pentru animalele care trăiesc în apă, mirosul și gustul sunt cam același lucru. Rechinii au grupuri de chemoreceptori (muguri gustativi) în toată cavitatea bucală și pe vârful botului. Aceștia sunt deosebit de sensibili la sânge și la lichide corporale. Un somn are atât de mulți chemoreceptori în pielea de pe întregul corp, încât este un fel de „ limbă vie”. Unii pești, cum ar fi rechinii, pisicile și vulpile-de-mare, peștii africani, numiți mormiride, pot detecta impulsuri electrice slabe emise de activitatea mușchilor altor animale. Ei folosesc acest simț pentru a găsi prada în apă tulbure sau atunci când se ascunde în nisip sau în mâl. Liliacul se orientează în întuneric prin ecolocație. El amite chițăituri și păcănituri foarte ascuțite care se izbesc de obiectele apropiate și se întorc sub formă de ecou. Liliacul aude ecoul și își dă seama ce se află în jurul său.
Gândacul-croitor are o pereche de antene foarte lungi. Antenele insectelor sunt organe senzitive multifuncționale. Ele pot detecta substanțele chimice din aer (miros) sau de pe obiectele pe care le ating (gust). Percep mișcările aerului (vântul) sau ale apei (curenți) și pot să detecteze chiar și sunete puternice.
Electricitatea se transmite bine în apă, așa că multe animale acvatice și-au dezvoltat un simț special care să o recepționeze. Pentru că electricitatea nu călătorește prin aer, animalele terestre nu o percep. Mai există și alte simțuri pe care omul nu le are, și din această cauză ne e greu să ni le imaginăm. Unele animale migrează cu o exactitate uluitoare pe distanțe mari, pe deasupra oceanelor lipsite de puncte de orientare. Este posibil ca ele să perceapă câmpul magnetic natural al Pământului sau variațiile slabe de gravitație ale planetei.
