COMPORTAMENTUL
Multe animale, de la râme până la rechinii-balenă, trăiesc vieți foarte simple. Comportamentul lor este limitat, ei nu se întâlnesc cu alți membri din specia lor decât pentru o perioadă foarte scurtă în timpul împerecherii. Alte viețuitoare însă au un comportament mult mai complex. Ele trăiesc în grupuri, se luptă pentru supremația în cadrul grupului, pentru parteneri de împerechere și pentru teritoriu, se ajută atunci când se hrănesc și chiar au grijă de puii altora.
Toate viețuitoarele luptă să supraviețuiască pentru a se putea reproduce și transmite genele descendenților. Este foarte important că animalele să-și aleagă cu mare grijă partenerii de împerechere. Ritualul de împerechere asigură alegerea unui partener din aceeași specie, de sex opus, matur din punct de vedere sexual, puternic, potrivit și sănătos. Astfel cresc şansele că și descendențîi să fie puternici și sănătoși.
Unele animale trebuie să aibă un teritoriu pentru a putea supraviețui. Acesta este reprezentat de o parcel de pământ sau de apă în care proprietarul trăiește și se hrănește fără a se află în competiție directă cu alți rivali din aceeași specie cu el. Adeseori, animalele își marchează teritoriul frecându-și diverse părți ale corpului unde se află glande speciale care lasă mirosuri, stropind cu urină sau depunându-și excrementele de-a lungul granițelor. Ele își apără teritoriul împotriva altor animale din aceeași specie prin sunete (strigăte sau cântece) și prin manifestări vizuale.
AJUTÂNDU-I PE ALȚII
Viața în sălbăticie este o luptă continuă pentru supraviețuire. Uneori însă, ajutorul dat altor animale sporeşte şansele de supraviețuire ale unui individ. Unele vieţuitoare se întovărășesc cu altele, dintr-o specie total diferită, și ambii parteneri au de câștigat. Acest fenomen poartă numele de simbioză. Peştii-sanitari sunt pești mici care curăță corpul peștilor mai mari. Peştii mari i-ar putea înghiți cu uşurinţă, însă peştii-sanitari mănâncă parazițîi de pe corpul, din gură și de pe branhiile lor. Astfel, peștele mai mare scapă de paraziți, iar peștele-sanitar își obține hrană.
O specie de crabi, numiți paguri, formează o relaţie simbiotică cu anemona-de-mare Calliactis. Anemona apără crabul cu tentaculele sale urticante, iar crabul transportă anemona în locuri noi unde poate găși hrană. În plus, fiecare se poate hrăni cu resturile de la masă celuilalt.
Numeroase animale care trăiesc în grup scot sunete de alarmă sau efectuează anumite mișcări special atunci când detectează vreun pericol. Acestea îi previn pe ceilalţi membri ai grupului. La fel, atunci când un individ găsește o sursă de hrană, ceilalți se adună și ei că să se ospăteze. Există chiar unele specii de animale care colaborează pentru a vâna pradă. Printre acestea se numără lupii, leii și câinii sălbatici africani.
MIGRAȚIA
Unii oameni plenca în fiecare an în vacanță în țările calde. Există şi animale care fac același lucru, deşi în cazul lor nu este vorba de o călătorie de plăcere, ci necesară pentru a supraviețui. Despre aceste animale se spune că migrează, adică pleacă într-o călătorie pe distanțe mari, de obicei, sezonieră. Ele trăiesc o parte a anului într-o zonă unde există destulă apă, hrană, adăpost şi alte elemente necesare supraviețuirii. Atunci când condițiile se schimbă, animalele pleacă în căutarea altor zone mai prielnice, în special, pentru reproducere.
În unele cazuri, călătoriile nu urmează un anumit plan. Turme de zebre şi de antilope gnu colindă câmpiile Africii. Ele rămân într-un anumit loc atâta timp cât au ce să pască. Atunci când se termină hrană, pleacă în căutarea unei zone unde ploile recente au permis refacerea vegetaţiei. De obicei, există un ciclu anual al deplasărilor. Uneori însă, perioadele de secetă foarte îndelungate le impun animalelor călătorii pe distanţe mari.
În cazul celor mai multe specii migratoare, călătoriile au loc într-o anumită perioadă a anului și urmează, de obicei, aceeaşi rută. În regiunile polare din nordul îndepărtat, vara este scurtă, dar orele îndelungate în care străluceşte soarele favorizează dezvoltarea plantelor. Există puține specii locale care să mănânce toată hrană. Așa că o serie de păsări, cum ar fi gâștele sălbatice, pleacă primăvara din sud pentru a se hrăni și pentru a scoate pui în regiunile arctice. Toamna, înainte că frigul și întunericul să pună stăpânire pe regiunile polare, ele se reîntorc în sud, în zonele temperate din Europa, Asia și America de Nord.
Alte păsări migratoare, cum ar fi rândunelele și lăstunii, petrec primăvara și vara în regiunile temperate nordice, unde se reproduc. Toamna, ele zboară în sud, pentru a iernă la căldura tropicelor. Păsările sunt principalele animale migratoare, deoarece în zbor ele pot străbate distanțe mari într-un timp relativ scurt. Există și o serie de mamifere terestre care migrează, cum ar fi, de exemplu, renii În Australia, grupuri de canguri și cârduri de struţi emu călătoresc sute de kilometri prin deșerturi în căutarea zonelor în care ploile au favorizat dezvoltarea vegetaţiei.
CĂLĂTORII DIN OCEAN
Animalele nu migrează numai pe uscat, ci și în apele oceanelor. Unele o fac regulat, în funcție de anotimpuri, de exemplu, balenele cenușîi. În decursul unui an, ele străbat 20 000 de kilometri, reprezentând cea mai lungă migrație a unui mamifer. Broască-țestoasă verde deține recordul în cazul reptilelor. Unele grupuri se hrănesc pe coastele din zona tropicală a Americii de Sud și călătoresc 2 000 de kilometri pentru a se reproduce pe îndepărtata insulă Ascension din mijlocul Oceanului Atlantic.
Alte migrațîi din oceane nu sunt la fel de regulate. Somonii ies din ouă și cresc în râurile din Europa și America de Nord, pentru că apoi să plece în mare. Ei străbat peste 10 000 de kilometri prin apele oceanelor înainte de a se întoarce în râurile unde s-au născut.
