Descrise în basme și mituri, vrăjitorile au fost prezente în aproape toate culturile lumii. De fapt, cele pe care astăzi le considerăm vrăjitoare la început au fost primele persoane care au pus bazele medicinii.
Înainte de a fi asociate cu puterile malefice, istoria vrăjitoarelor ne arată rolul lor important în societate. Conceptul de vrăjitoare a existat atât timp cât umanitatea a încercat să facă față bolilor și să prevină dezastrul.
În primele secole ale civilizației umane, vrăjitoarele erau femeile care slujeau zeițele și erau venerate în cadrul comunității lor.
În Orientul Mijlociu, civilizațiile antice venerau zeități feminine puternice, unde femeile practicau cele mai sfinte ritualuri. Antrenate în artele sacrale, aceste preotese au devenit cunoscute drept femei înțelepte și poate au fost unele dintre cele mai vechi manifestări ale ceea ce cunoaștem astăzi ca vrăjitorie. Aceste femei înțelepte participau și ajutau la nașterea copiilor, la tratarea infertilității și la vindecarea bolnavilor. În acea perioadă niciun rege nu putea domni fără sfatul lor, nicio armată nu se putea recupera dintr-o înfrângere fără ritualurile lor, niciun copil nu se putea naște fără prezența lor.
Cum s-a transformat imaginea binevoitoare a unei femei înțelepte în figura malefică a vrăjitoarei pe care o cunoaștem astăzi?
Unii cercetători susțin că răspunsul poate fi legat de evenimente cu mult înainte de nașterea lui Hristos, când indo-europenii s-au extins spre vest, aducând cu ei o cultură războinică care aprecia agresivitatea și zeii masculini ai războiului, dominînd zeitățile feminine odinioară venerate.
Alții cred că atunci când evreii s-au instalat în Canaan (1300 î.e.n), viziunea lor centrată pe bărbați și monoteistă a creat această idee. Respectând legile Biblice, evreii credeau că vrăjitoria este periculoasă și au interzis-o ca practică păgână.
Creștinismul și Malleus Malificaum
Secole mai târziu, această frica de vrăjitoare s-a răspândit în Europa. În anii 1300, când ciuma a decimat Europa și a omorît una din trei persoane, a declanșat apariția isteriei în masă.
Pe fundalul panicii, mulți au atribuit apariția bolilor însuși Diavolului și presupușilor slugi ale acestuia - vrajitoarele. În acest moment, Inchiziția Bisericii Catolice, care a fost deja înființată de zeci de ani, și-a extins eforturile pentru a căuta și a pedepsi manifestările non-catolice ale deceselor în masă, inclusiv urmărirea și persecutarea așa numitelor vrăjitoare.
Se credea că aceste femei, unite în mari adunări nocturne, desfășurau diverse ritualuri, cum ar fi sexul promiscuu și dansul gol pe cadavrele pruncilor. În momentul culminant al acestui festival, se credea că însuși Diavolul va apărea și va participa la o orgie nestăpânită cu toți însoțitorii. Pentru a salva Biserica și urmașii ei de Diavol, anchetatorii Bisericii Catolice, Jacob Springer și Henrik Kramer au scris "Malleus Maleficarum", o carte care îndruma vânătorii de vrăjitoare în misiunea groaznică de a diagnostica și pedepsi așa-numitele vrăjitoare, care, ca femei, erau o pradă ușoară pentru forțele malefice. La acea vreme, Malleus Maleficarum era a doua carte după Biblie din punct de vedere al popularității.
Vânătorile de vrăjitoare europene și tortura femeilor nevinovate
Până la sfârșitul anilor 1600, isteria de vânătoare a vrăjitoarelor din Europa a atins apogeul. Aceasta s-a răspândit ca focul în toată Europa, dintre care cele mai tragice evenimente au avut loc în Franța și Germania. În Würzburg, Germania a fost cel mai dramatic caz al vânătorii de vrăjitoare: magistrații vremii au stabilit că cea mai mare parte a orașului se afla sub stăpînirea Diavolului și au condamnat sute de jertfe nevinovte la moarte. În unele orașe germane la sfârșitul procesului de judecată nu au mai rămas femei. Mii de oameni erau arestați și aduși la anchetatori pentru examinare. În cadrul unui control brutal al inchizitorului, acuzatul era dezbrăcat și percheziționat. Orice aluniță sau semne de naștere „suspecte” ar putea fi suficiente pentru a primi o condamnare la moarte.
Cu toate acestea, pentru a-l executa pe acuzat, acesta trebuiau să-și mărturisească mai întâi relația sa cu Diavolul. Tortura părea a fi cea mai bună modalitate de a incita la mărturisire, iar Biserica folosea instrumente precum clemele de cap, para sau fecioara de fier pentru a genera „adevărul” necesar pentru ca acuzatul să fie omorît. Malleus Maleficarum îl avertiza pe torturator să nu intre în contact cu ochii vrăjitoarei, întrucât „puterile ei malefice” ar putea face ca torturatorul să dezvolte sentimente de compasiune. La începutul secolului al XVIII-lea, cînd această perioadă s-a sfârşit, aproximativ 60.000 de oameni din Europa au fost uciși pentru vrăjitorie.
În străinătate, cea mai antologizată vânătoare de vrăjitoare a avut loc în Salem, Massachusetts. Așezarea din secolul al XVII-lea a avut un început dur: decenii de războaie indiene, dispute pentru teren, diviziuni religioase profunde și tendința de căutare către supranatural pentru a explica necunoscutul au ajutat la apariția aceleiași isterii ca și în Europa.
Isteria vrăjitoarelor din Salem a început în 1692, în casa unui aristocrat puritan pe nume Samuel Parris. Parris era profund îngrijorat de un joc al ficei sale Elizabeth și nepoata Abigail, în care cele două fete se uitau într-o bilă de cristal și vedeau un sicriu. Această viziune le-ascufundat în convulsii și în câteva zile alte nouă fete din întreaga comunitate au fost lovite de aceeași boală.
Sub presiunea lui Parris, fetele au numit apoi trei vrăjitoare care ar fi putut să le blesteme: Tituba, sclavă gospodăriei lor, Sarah Good, o cerșitoare și Sarah Osborne, văduvă despre care se zvonea că ar fi avut o aventură cu unul dintre slujitorii ei. Toate cele trei femei au fost excluse sociale și, prin urmare, erau ținte ușoare pentru suspiciune.
Totuși, procesele s-au ales cu un sfârșit rapid deoarece presupusele victime au început să îndrepte degetele către femei de rang înalt din cadrul comunității. Când soția guvernatorului din Massachusetts a fost acuzată de vrăjitorie, liderii au ajuns la concluzia ca vrajitoarele au dispărut imediat.
Sute de ani mai târziu, imaginea înfricoșătoare a vrăjitoarelor s-a stins și a fost absorbită de o cultură populară care a folosit istoria violentă a acestora ca inspirație pentru costume. Alții, însă, au folosit-o ca mijloc de a întemeia o nouă mișcare spirituală - Wicca.
