Termometrul este unul dintre cele mai importante dispozitive penrtu a măsura - temperatura, folosit în diverse ramuri ale științei. În fizică și chimie "temperatura" constituie una dintre principalele caracteristici ale stării de echilibru a unui sistem izolat, în meteorologie – caracteristica principală a climei și vremii, în biologie și medicină este o mărime importantă care determină funcțiile vitale ale organismelor vii.
Încă filozoful grec Aristotel (384-322 î.Hr.) atribuia conceptelor de căldură și frig o importanţă esențială. Împreună cu alte calități, cum ar fi uscăciunea și umiditatea, aceste concepte caracterizau acele elemente ale "materiei primare", fiind patru la număr - pămînt, apă, aer și foc. Cu toate că încă câteva sute de ani după Aristotel s-a vorbit mult despre gradul de căldură sau frig ("mai cald", "mai fierbinte", "mai rece"), în realitate nu au existat măsuri cantitative ale acestora.
Aproximativ 2500 de ani în urmă medicul grec antic Hipocrate (460 -370 î.Hr.) e determinat că temperatura ridicată a corpului uman este semn de boală şi, astfel, a apărut necesitatea determinării temperaturii normale a corpului uman. Primele încercări de a introduce conceptul de temperatură standardă a fost a medicului roman Galen (129-200), care a propus de a considera "neutră" temperatura amestecului de volume egale de apă fiartă și gheață, iar temperaturile componentelor separate să fie considerate drept patru grade de căldură și, respectiv, patru grade de frig. Este de datoria noastră de ai mulțumi lui Galen prin introducerea termenului "temper" (nivelare), de la care și provine cuvântul temperatură.
Cu toate acestea, măsurarea temperaturii a început cu mult mai târziu.
1. Termoscopul și primele termometre cu aer
Mai mult de patru secole au trecut de la evoluția termometrului. Folosind proprietatea aerului de a se dilata la încălzire, care pentru prima oară a fost stipulată de grecii antici bizantini în secolul al II-lea î.Hr., mai mulţi inventatori au creat termoscopul care este un dispozitiv simplu, cu un tub de sticlă umplut cu apă. În 1590 fizicianul, inginerul, matematicianul și astronomul italian Galileo Galilei (1564-1642), conform mărturiilor discipolilor săi, Nelly și Viviani, a construit în Veneția termobaroscopul din sticlă utilizînd un amestec din apă și alcool și cu acest aparat el a făcut măsurători de dilatare a lichidului. Cel care, împreună cu Galileo Galilei și prietenul său D.F. Sagredo, a venit cu ideea de a dota termoscopul cu scală numerică schimbându-l în termometru, dar și cel care a realizat în practică această propunere a fost medicul și fiziologul italian Santorio Santorio (1561-1636).
2. Primele termometre cu lichid
Un pas decisiv de a transforma termoscopul în termometrul modern cu lichid a fost utilzarea în calitate de instrument de lucru a unui fluid care este introdus într-un tub de sticlă şi care apoi este sudat la un capăt. Coeficienții de dilatare termică ale lichidelor sunt, evident mai mici decât ale gazelor, iar volumul fluidului nu se schimbă odată cu schimbarea presiunii externe. Unul dintre primele termometre de acest gen a apărut în anul 1654 în atelierele lui Ferdinand al IIlea de Medici (1610-1670). Instrumentul era compus dintr-o tijă de sticlă care avea la capătul inferior un rezervor ce conţinea alcool etilic. Pe tijă erau 50 de gradații. Atunci când alcoolul intră în contact cu o zonă mai caldă, se dilată şi se ridică de-a lungul scalei.
3. Termometrul Fahrenheit
Primul termometru cu precizie, care mai apoi a intrat în utilizare pe scară largă, a fost fabricat de fizicianul german Daniel Gabriel Fahrenheit (1686-1736). În 1717 fiind în Olanda, el a deschis un atelier de suflare a sticlei și s-a preocupat de fabricarea dispozitivelor meteorologice precise – termometre, barometre, higrometre. În 1709 a fabricat termometrul cu alcool, iar în 1714 – actualul termometru cu mercur. Mercurul a devenit atunci cel mai convenabil corp de lucru, deoarece avea variația volumului funcție de temperatura mai liniară decît cea a alcoolului, se încălzea mai rapid decât alcoolul și putea fi utilizat la temperaturi mai ridicate. Fahrenheit a dezvoltat o nouă tehnică de purificare a mercurului și a utilizat rezervorul cu mercur de formă cilindrică în locul rezervorului sferic. Pe lângă aceasta, datorită faptului că Fahrenheit era meşter în suflarea sticlei, pentru îmbunătățirea preciziei termometrelor a început să folosească sticla cu cel mai mic coeficient de dilatare termică. Mercurul cu punctul de solidificare de – 38,86°C era inferior alcoolului cu temperatura de solidificare de – 114,15°C, doar la temperaturi joase.
Cu toate că nu îi acordăm o atenție deosebită, termometrul și-a făcut loc în foarte multe domenii, fiind cel care ne oferă informații despre timpul de afară, despre temperatura corpului, ajutându-ne atfel să ne păstrăm sănătatea. Mai mulți inventaori ai acestui dispozitiv de primă necesiate au fost premiați pentru invenţia termometrului, de la Cornelius Drebbel și Robert Fludd pînă la Galileo Galilei sau Santorio Santorio. În această ordine de idei, conchidem că termometrul nu a fost o invenție unică, ci o dezvoltare permanentă a unui dispozitiv.
Sursa: http://dspace.usarb.md:8080/jspui/bitstream/123456789/2210/1/Popa_M._termometru.pdf
