Ranavalona I (1792-1861)
Ranavalona I este caracterizată ca un despot sângeros sau o eroină antiimperialistă, deși adevărul domniei sale se află probabil undeva la mijloc. Se știe puțin despre viața ei înainte de a urca pe tron la vîrsta de 36 de ani, fiind soția și verișoara regelui Radama I din Madagascar. Ranavalona nu putea nici să citească, nici să scrie, dar s-a dovedit a fi un formidabil strateg politic și un conducător cu voință de fier.
Membru al familiei regale Hova, ea a fost numită Ramavo la momentul nașterii sale în Madagascar, în 1792. Ea era încă cunoscută sub numele de Ramavo, când soțul său Radama I, un administrator și războinic excepțional, și-a extins regatul în detrimentul celorlalte triburi ale insulei. Deși nu era creștin, el i-a salutat cu entuziasm pe misionarii protestanți, care au deschis biserici și școli și au introdus tipografia, și a fost chiar convins să desființe sclavia, în ciuda obiecțiilor unora dintre cei mai proeminenți și puternici subiecti ai regelui.
Neavând moștenitori, Ramavo a fost exclusă din succesiune de Radama. În schimb, și-a ales nepotul Rakotobe ca moștenitor. Dar Ramavo a avut răbdare, adunând în jurul ei o circumscripție de consilieri și militari. La 27 iulie 1828, după o boală prelungită, cauzată fie de malarie sau consumul excesiv de rom - regele moare. Șase zile mai târziu, Ramavo a omorît toate rudele cele mai apropiate ale regelui printr-o lovitură de stat. Acestea includeau moștenitorul tronului, verii și frații regelui, precum și mama reginei. Pentru că era împotriva legii vărsarea sângelui regal, fiecare membru al familiei monarhale era fie strangulat, fie lăsat să moară de foame.
Purtând o coroană masivă, căptușită cu catifea roșie și șapte sulițe de aur, acoperite cu o pasăre tot din aur (emblema regală malgașă), Ramavo a urcat pe tron, luând numele regal de Ranavalona. Noua regină a dezvăluit tenorul viitoarei sale administrații când, cu două zile înainte de înmormântarea soțului ei, a emis cu fermitate un cod de legi revizuit, bazat pe tradițiile legale ale tribului Hova. Domnia ei ar marca ascendența unei plutocrații tribale mixte Hova - compusă din militari, comercianți și nobili. În cea mai mare parte, erau conservatori și nemulțumiți de creșterea influenței europene în Madagascar.
Ranavalona a început rapid să pună în aplicare politici care contrastau profund cu cele ale soțului ei. În noiembrie, a refuzat să acorde un interviu ambasadorului britanic și a contestat tratatul anglo-malgaș de prietenie semnat de regele Radama. Cu o semnificație și mai mare, a fost însă reîncadrarea sclaviei ca instituție socială și economică.
Regina a păstrat un stâlp semnificativ al guvernului soțului ei. Ea a încercat să imite cuceririle acestuia, căutând să-și extindă regatul în detrimentul tribului Sakalava. În cele din urmă, politica ei a eșuat, căci agresiunea ei i-a determinat pe Sakalavas să caute protecție franceză. În august 1829, când o forța armată franceză a debarcat pe Madagascar, Ranavalona a trimis o armată de 14.000 de ostași să îi întâlnească, dar au fost înfrânți. Episodul a ilustrat vulnerabilitatea militară și politică a Madagascarului. Deși francezii au ocupat cele două insule mici Nossi-Be și Sante Marie, înfrângerea a întărit hotărârea reginei Ranavalona de a se opune oricărei interferențe europene în treburile din Madagascar.
La 23 septembrie 1829, regina a născut un fiu și moștenitorul Rakoto, care urma să fie singurul ei copil. Tatăl său, unul dintre generalii ei, a fost asasinat un an mai târziu de Rainiharo, care s-a ridicat pentru a umple vidul politic lăsat de predecesorul său și a devenit iubitul reginei. Rainiharo a gestionat politica externă a insulei cu o mână practică, trimițând delegați atât la Londra cât și la Paris, în încercarea de a împiedica intervenția străină.
La scurt timp a fost începută o revoluție industrială locală, care avea să vadă mai târziu 10.000 de insulari angajați la fabricarea tuturor lucrurilor, de la pânză la săpun, rom, zahăr și multe alte obiecte de lux. Cu toate acestea, a existat o singură inovație pe care Ranavalona a interzis-o: nu trebuiau construite drumuri, deoarece ar putea ajuta o armată europeană invadatoare. Singura excepție a fost atunci când regina însăși a călătorit, caz în care o armată de sclavi a construit drumul în fața ei. Noaptea, au ridicat un întreg oraș pentru regină și curtea ei; apoi a fost abandonat dimineața.
În al șaptelea an al domniei sale, regina Ranavalona, în vârstă de 43 de ani, a fost lovită de boală și se temea că ar putea muri. Odată recuperată, și-a atribuit leacul devotamentului pe care și-l manifestase în timpul infirmității față de strămoșii săi. La 26 februarie 1835, a poruncit tuturor misionarilor să respecte tradițiile culturale ale națiunii și să înceteze să-și mai boteze supușii. Când acest lucru s-a dovedit ineficient, Ranavalona a interzis practic creștinismul. Toți misionarii au fost expulzați din Madagascar la 18 iunie 1835 iar toate școlile au fost închise. Cruzimea reginei se manifesta prin testul de fidelitatea pe care il organiza pentru supușii săi. Pentru a-și demonstra supunerea față de coroană aceștea erau puși testării prin consumarea unei cantități de otravă. Dacă persoana rămînea în viață înseamnă că aceasta era cu inima curată și, deci, devinovată. Datorită acestei legi, regina a omorît aproape 1/3 din populația Madagascarului. Paranoia cesteia a crescut la nivelul maxim cînd s-a descoperit un complot împotriva ei în care era implicat propriul ei fiu.
În 1861, Ranavalona a murit. Domnia ei, care a durat 33 de ani, a determinat o perioadă de teroare și persecuție religioasă la scară largă, având în vedere dimensiunea Madagascarului. Odată cu moartea ei, epoca cuceririlor expansive s-a încheiat și niciun monarh malgaș nu a reușit să supună cu succes întreaga insulă. După moartea sa, Ranavalona I a fost numită „Ranavalona cea crudă”.
