Încă din cele mai vechi timpuri, cu multe mii de ani în urmă, oamenii au privit stelele şi au încercat să le înţeleagă. Au observat mişcările Lunii, ale Pământului, poziţia Soarelui şi a altor aştri. Astfel, au întocmit primele calendare, menite să le organizeze timpul, activităţile zilnice şi periodice, anotimpurile, treburile, evenimentele importante.
Calendarul pe care noi îl folosim astăzi, cel mai răspândit în lume, este cunoscut drept „calendarul gregorian”, după numele celui care l-a adoptat şi l-a promovat, la 24 februarie 1582 – Papa Grigore al XIII-lea.
Principalele cicluri astronomice sunt:
- Ziua: cât durează ca Pământul să facă o rotaţie în jurul axei proprii;
- Luna: cât durează ca Luna să facă o rotaţie în jurul Pământului;
- Anul: cât durează ca Pământul să facă o rotaţie în jurul Soarelui;
Originea cuvântului „calendar” rezidă în termenul latin medieval calendarium, care înseamna „registru contabil”. Acesta, la rândul său, este derivat din cuvântul mai vechi „calendae”, adică prima zi a lunii romane, ziua în care toate sărbătorile, evenimentele oficiale şi zilele de târg ale lunii respective erau anunţate în piaţa publică.
Tipuri de calendare
Calendarul hebdomadar, stabilit pe baza observării fazelor lunii, datează din mileniul al II-lea î.Hr. Unii astronomi îl datează chiar în anul 4228 î.Hr., când egiptenii au adoptat calendarul vag, stabilit pe baza unui an de 12 luni (de câte 30 de zile divizate în decade), cu cinci zile complementare. Periodic erau adăugate zile suplimentare, pentru a compensa pierderile acumulate şi pentru a face ca răsăritul lui Sirius, care marca începutul creşterii apelor Nilului, să se producă pe 19 iulie. Anul era împărţit în trei anotimpuri de câte patru luni.
Babilonienii foloseau un calendar lunar de 12 luni care aveau, alternativ, câte 29 şi 30 de zile. O lună suplimentară, uneori două, erau adăugate periodic anului obişnuit pentru a compensa abaterile acumulate faţă de anul solar.
Odată cu întemeierea Romei, în 753 î.Hr., Romulus a adoptat anul etrusc de 304 zile, împărţit în zece luni: mars, aprilis, maius, junius, quintilis, sextilis, september, october, november si december. Pentru a obţine coincidenţa cu anul tropic, regele roman Numa Pompilius (714 - 671 î.Hr.) a adăugat anului lunile januarius şi februarius şi, din când în când, o lună intercalară, mercedonius, care cuprindea alternativ 22 şi 23 de zile. Astfel, la fiecare patru ani, calendarul era în concordanţă cu poziţia soarelui.
Timp de secole, inserţia lunii intercalare şi durata ei au fost hotărâte de pontifi, care uzau de această putere pentru a amâna achitarea datoriilor, pentru a prelungi mandate, pentru a grăbi numirea în funcţie a magistraţilor etc.
Pentru a pune capăt acestei stări de lucruri, Iulius Caesar l-a chemat de la Alexandria pe astronomul Sosigene şi, cu concursul acestuia, a promulgat în anul 46 î.Hr. o reformă profundă, care a dus la ceea ce va fi numit mai târziu calendarul iulian. Durata medie a anului fiind de 365 de zile şi 6 ore, la trei ani obişnuiţi de 365 de zile corespundea un al patrulea, de 366 de zile. Calendarul lui Caesar elimina luna marcedonius, iar anul începea la 1 ianuarie; fiecare dintre cele 12 luni avea 30 sau 31 de zile, cu excepţia lunii februarie, care avea 29 sau 30.
Datorită complexităţii sale, reforma i-a tulburat profund pe romani, încât anul în care a fost aplicată a intrat în istorie cu numele de anul confuziei (a numărat 445 de zile!). Mai mult, pontifii au interpretat eronat calculele lui Sosigene şi, în loc de a declara bisect un an pentru trei ani obişnuiţi, au facut-o cu fiecare al treilea an.
Octavian Augustus, succesorul lui Iulius Caesar, a rectificat eroarea în anul 8 î.Hr., decretând că timp de 12 ani nu vor fi zile bisecte. El a realizat şi alte reforme: lunile quitilis şi sextilis au fost numite iulius (iulie) şi augustus (august), în cinstea lui Iulius Caesar şi a lui Augustus însuşi. Pentru ca egalitatea să fie perfectă, Augustus a adăugat la luna „lui” o zi luată de la februarie.
În anul 321, împăratul Constantin a înlocuit împărţirea în calende, ide şi none prin săptămâni de câte şapte zile.
Calendarul gregorian
De-a lungul secolelor s-a acumulat un decalaj pronunţat între anul solar şi calendar, pentru că anul adoptat de Iulius Caesar dura 365 de zile şi 6 ore, pe când anul tropic este de 365 de zile, 5 ore, 48 minute şi 6 secunde. Anotimpurile nu mai coincideau cu datele, ceea ce va avea drept urmare o întârziere considerabilă a datei Paştilor. De aceea, savanţii şi reprezentanţii bisericii, printre care Roger Bacon şi cardinalul Pierre d’Ailly, au cerut o reformă a calendarului.
Papa Grigore al XIII-lea, sfătuit de matematicieni şi astronomi, a adoptat în 1582 calendarul gregorian, realizat sub conducerea astronomului italian Lodovico Lilio. Durata anului era de 365 zile, 5 ore, 49 minute şi 12 secunde; apoi, pentru a suprima câte trei ani din patru în patru secole, au fost socotiţi bisecţi toţi anii divizibili cu patru. Pentru a compensa abaterile acumulate, au fost suprimate 10 zile în momentul intrării în vigoare a reformei (lui 4 octombrie 1582 i-a urmat 15, 4 fiind joi, iar 15, vineri).
Lumea catolică, ţări precum Italia, Franta, Portugalia şi Spania au adoptat imediat calendarul gregorian, însă protestanţii precum Anglia şi coloniile sale, inclusiv cele din America de Nord, nu au trecut la noua versiune decât în 1752. Ortodocşii nici nu şi-au pus problema schimbării. Mai multe ţări au început să folosească noul stil de evidenţiere a unui an în secolul al XX-lea: China, în 1912; Bulgaria, în 1915; Turcia şi Uniunea Sovietică, în 1917; România şi Iugoslavia, în 1919; Grecia, în 1923. Până la adoptarea noului calendar, toate aceste şapte ţări rămăseseră în urmă faţă de restul lumii cu 13 zile.
Cu toate acestea, mai mulţi ierarhi nu au acceptat schimbarea calendarului bisericesc şi au hotărât să se desprindă de Biserica oficială, continuând să urmeze calendarul iulian. Astfel a apărut Biserica Ortodoxă de Stil (Rit) Vechi.
surse:
https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/05/11/inventii-in-istorie-calendarul/
https://transilvaniareporter.ro/reportaj/calendarele-si-impartirea-timpului-o-istorie-de-mii-de-ani/
