Civilizația chineză a apărut şi s-a dezvoltat pe malurile Fluviului Galben (Huang He), din nordul Chinei, acum mai bine de 7 000 de ani. Timp de sute de ani, aceasta s-a dezvoltat fără a lua contact cu restul lumii. Poporul chinez nu şi-a dat seama de existența altor civilizații decât în secolul II î. Hr. Până atunci, singurii oameni cu care s-au întâlnit au fost nomazii din teritoriile de nord și de est.
În China s-au descoperit rămășițele unui hominid din specia Homo erectus. Se pare că primii oameni care s-au aşezat aici ar fi descins din această specie sau din grupuri descendente din Homo sapiens. Agricultorii cultivau pământul mănos de pe malurile fluviului (un sol de culoare galbenă, de la care se trage numele fluviului) și trăiau în sate mici alcătuite din colibe, construite din chirpici și bârne. Pe măsură ce metodele agricole deveneau mai eficiente, agricultorii puteau să producă destule alimente pentru a-i hrăni şi pe cei din afara familiilor lor. Numărul populaţiei a crescut și oamenii au început să migreze și în alte colțuri ale Chinei.
Odată cu dezvoltarea civilizaţiei chineze, familiile conducătoare, cunoscute drept dinastii, au început să acapareze puterea. Prima de acest tip a fost dinastia Shang, care a preluat puterea în jurul anului 1750 î. Hr. Până la acea vreme, apăruseră deja unele orașe destul de mari, unde oamenii aveau diferite ocupații. Fierarii foloseau bronzul (un aliaj de cupru și staniu) la confecţionarea vaselor pentru rege și nobili. Vasele din bronz din această perioadă, descoperite în locurile de înmormântare chinezești, au inscripții care dovedesc că dinastia Shang își crease propriul său sistem de scriere.
În timpul dinastiei Shang, China era prosperă. Oamenii de rând trebuiau să plătească dări pentru a întreține regele și nobilii. Meșteșugarii lucrau, în afară de bronz, cu diverse materiale. Aceştia confecţionau care din lemn pentru nobili și oficialii curții, precum și obiecte decorative din jad, o piatră semiprețioasă. Dinastia Shang a fost alungată de la putere în jurul anului 1100 î. Hr. de către un popor din valea raului Wei, un afluent al Fluviului Galben. Aceștia au fondat dinastia Zhou, care a domnit aproape 850 de ani. În acea vreme, cărturarii chinezi au început să studieze filozofia pentru a afla rostul vieţii. Cel mai important filozof al vremii a fost Confucius (cca 551-479 î.Hr.).
Între anii 475 şi 221 î. Hr., China a cunoscut o perioadă de mari frământări. Dinastia Zhou era încă la putere, însă statele care formau China începuseră să-şi obţină independența și să lupte între ele.
China a fost din nou unificată de către Qin, un grup puternic de războinici, care, treptat, au cucerit statele aflate în război, supunându-le. După mai multe bătălii, conducătorul grupului Qin și-a asumat rolul de împărat, în anul 221 î. Hr., și s-a autoproclamat Qin Shi Huangdi, adică „primul împărat din dinastia Qin”. Shi Huangdi domnea peste un vast imperiu din capitala sa, Xianyang.
Noul conducător era un om neînfricat și hotărât, însă se temea cumplit de moarte. În Antichitate, oamenii venerau mai mulți zei și credeau în viața de după moarte. Cu toate acestea, fenomenul morţii rămânea o taină. Nici Shi Huangdi nu era o excepție. Curând după ce a devenit împărat, el a început să-și proiecteze mormântul, iar 700 000 de muncitori s-au apucat să-l construiască. Împăratul dorea ca mormântul său să fie străjuit de o armată de 600 000 de soldaţi din lut ars în mărime naturală.
Armata de teracotă a lui Shi Huangdi a rămas nedescoperită timp de sute de ani, până când niște muncitori au dat de unele statui, în timp ce săpau o fântână. Arheologii au început să excaveze zona și, în 1974, au descoperit mormântul împăratului. „Armata de războinici", unii dintre ei călare și înarmați, s-a păstrat foarte bine. Uitându-ne la ei, ne putem da seama cum arătau soldaţii la acea vreme. Fiecare soldat are o anumită expresie a feței, ceea ce poate însemna că chipurile lor au fost inspirate de la oamenii din armata adevărată a împăratului.
MARELE ZID CHINEZESC
În ciuda puterii lui Shi Huangdi și a armatei sale, Imperiul Chinez era sub amenințarea permanentă a unor triburi precum hunii, un popor nomad care locuia în partea de nord a Chinei. Acești călăreți fioroși migrau prin zonă, atacând și prădând orașele și satele din calea lor. Shi Huangdi s-a hotărât să construiască un zid masiv de-a lungul graniței de nord a Chinei ca să-i țină pe invadatori la distanţă. Atunci când a fost terminat, Marele Zid Chinezesc se întindea pe o distanță de 2 400 de kilometri.
Shi Huangdi a murit subit în anul 2101. î. Hr, iar dinastia Qin a fost urmată de una noua, Han, în anul 206 î.Hr. Lucrările la Marele Zid Chinezesc au continuat timp de secole după moartea împăratului care a poruncit construcția lui. Cea mai mare parte a zidului, care s-a păstrat până în zilele noastre, a fost construită între secolele XIV și XVI, în timpul dinastiei Ming. Până la reconstruirea și lărgirea sa, zidul se întindea deja pe o distanţă de 6 000 de kilometri. Are înălțimea de 10 metri şi este destul de lat, permițând mărşăluirea a 10 oameni unul lângă altul. Este cea mai mare construcție zidită vreodată de oameni.
