CONSTRUCTORII ROMANI
Romanii erau proiectanţi şi constructori iscusiți. Ei au construit 85 000 de kilometri de șosele de-a lungul imperiului şi multe apeducte care să aducă în orașe apa din râuri şi lacuri. Unele apeducte, fiind niște construcţii imense din piatră, străbăteau văi întregi.
Şoselele romane erau proiectate de ingineri topografi care însoțeau armatele, astfel încât să fie cât mai drepte şi să ofere cel mai scurt drum. După ce se stabilea traseul șoselei, soldaţii şi sclavii săpau un șanț adânc în locul respectiv. Următoarea etapă o constituia turnarea în aceste șanțuri a unor straturi de piatră, nisip și beton.
LA TERME
Romanii înstăriți aveau băi şi sisteme de încălzire centralizată în casele lor. Încălzirea locuinței se făcea printr-o reţea subterană, numită hipocaust, în care aerul cald circula prin niște canale instalate în pereți.
Majoritatea orașelor aveau băi publice pe care le putea vizita oricine. Pe lângă asigurarea igienei și a sănătății personale, acestea ofereau un loc de întâlnire şi de conversație pentru prieteni. Băile aveau mai multe încăperi iar cei care se scăldau treceau prin fiecare dintre acestea. Din sudatorium, o încăpere cu aburi ce proveneau dintr-un bazin cu apă fierbinte, romanii mergeau în caldarium, camera principală, pentru a face o baie călduţă într-un bazin mare. Când ieșeau din caldarium, ei treceau prin tepidarium, ca să se răcorească, înainte de a se cufunda în frigidarium, încăperea cu apă rece care ajuta la închiderea porilor pielii.
Între diferite faze ale îmbăierii, oamenii stăteau de vorbă sau înotau în bazinele cu apă caldă. Înainte de a merge la terme, unii făceau exerciții fizice în sphaeristerium, sala de sport.
Romanii au construit băi publice în orașele de pe întreg cuprinsul imperiului. Unele dintre acestea au supravieţuit până în zilele noastre. Apa de la Great Bath, Marea Termă din orașul englez Bath, încă mai circulă prin canalele construite de romani.
Apa pentru baie și pentru alte întrebuinţări era transportată din lacuri și râuri în orașe prin apeducte, niște construcții și instalații aflate, de obicei, la nivelul solului sau îngropate. Apeductele care trebuiau să traverseze văile erau construite pe arce. Aproximativ 200 de apeducte romane s-au păstrat până în prezent.
SPORTURILE
Romanii aveau aproape 120 de sărbători publice pe an. În zilele de sărbătoare, ei mergeau la teatru, urmăreau curse de care sau lupte între gladiatori.
Acestea din urmă erau organizate la circul orașului, o arenă mare de formă ovală.
Cursele de care erau extrem de periculoase. Concurenţii conduceau carele trase de cai cu viteze amețitoare în jurul arenei. Aceştia aveau voie să se ciocnească unii cu alții, iar, ca rezultat, carele adesea se răsturnau. Deşi purtau un echipament de protecţie, uneori, unii dintre participanți sfârșeau tragic. Cu toate acestea, oamenii urmăreau cu plăcere competițiile date. Ei se adunau cu miile în locurile destinate curselor și exclamau atunci când carele înconjurau arena.
GLADIATORII
Gladiatorii, fiind sclavi sau infractori, erau antrenați să se lupte până la moarte pentru a amuza spectatorii. Pentru luptă, ei erau înarmați cu un scut şi o sabie sau cu tridente și plase. Luptele dintre gladiatori și cursele de care erau două forme de divertisment foarte populare. Cetățenii înstăriți, care vroiau să fie aleși în funcții publice, organizau astfel de distracții, la care puteau asista săracii.
Împăratul era, de obicei, prezent la luptele dintre gladiatori. Atunci când un gladiator era rănit și cerea îndurare, împăratul avea puterea să decidă dacă viața gladiatorului să fie cruţată sau nu. Dacă luptătorul respectiv se dovedea a fi unul destoinic, atunci era lăsat să trăiască, în caz contrar, împăratul îi făcea semn învingătorului să îl ucidă.
ÎMPĂRAȚII
Unii împărați romani, precum a fost Octavian August, primul dintre ei, erau conducători destoinici şi paşnici. El nu a urmărit să extindă imperiul, ci a preferat să ofere poporului ani de pace. Alții însă erau tirani. Tiberiu, de exemplu, a consolidat imperiul, dar a devenit un om de temut. Succesorul său, Caligula, a continuat domnia terorii. Se spune că acesta ar fi fost nebun: odată, el și-a numit calul drept consul și a poruncit să i se construiască chiar şi un palat!
Unul dintre cei mai crunți împărați a fost Nero, nepotul lui Caligula. În anul 64 d. Hr., un mare incendiu a cuprins Roma. Nero a dat vina pe creştini și a poruncit uciderea acestora. În realitate, se pare că el însuși ar fi fost cel care a pus focul.
