Romanii au apărut și s-au dezvoltat ca popor în sudul Europei, pe teritoriul de astăzi al Italiei. Ei au construit un imperiu care era mai mare decât cel inființat de Alexandru cel Mare.
Primele grupuri de oameni din nordul Asiei au început să colonizeze teritoriul Italiei între anii 2000 și 1000 î.Hr. Unul dintre aceste grupuri, care vorbea limba latină, s-a aşezat pe malurile fluviului Tibru. În timp, această aşezare avea să devină oraşul Roma.
Romanii aveau mai mulți regi, însă poporul nu era mulțumit de felul în care era tratat. Drept urmare, s-a decis să se înființeze o republică cu un conducător care să fie ales pentru o perioadă fixă. Dacă la sfârşitul perioadei respective poporul nu era mulțumit de prestația acestuia, el putea să aleagă un alt conducător.
Roma a fost o republică timp de aproape 500 de ani, perioadă în care armata romană a cucerit multe teritorii noi. Însă, în anul 27 î.Hr., după cucerirea Egiptului de către romani și moartea lui Antoniu şi a Cleopatrei, puterea a fost preluată din nou de către un dictator. Acesta era Octavian August, primul împărat roman. Până la acea dată, populația Imperiului Roman ajunsese la 60 de milioane de oameni.
Prima armată romană era alcătuită din cetăţeni de rând, însă, la apogeul imperiului, soldaţii deveniseră adevărați profesionişti. Armata era împărţită în legiuni a câte 6 000 de infanterişti, sau legionari, în componența fiecăreia. O legiune era formată din 10 cohorte, fiecare având șase centurii, companii a câte 100 de soldați. Fiecare legiune era însoţită de un grup de 700 de cavaleriști.
Soldații romani erau bine antrenați. Fiecare soldat ducea propriul echipament, alcătuit din uniformă, un cort, mâncare, vase de gătit, armură și arme. Armata mărșăluia adeseori peste 30 de kilometri pe zi. Nimic nu le stătea în cale. Când ajungeau la un râu adânc, soldaţii construiau poduri plutitoare din plute de lemn legate între ele, pentru a trece mai departe.
GUVERNAREA
Când Roma a devenit republică, poporul a hotărât că nimeni nu poate să dețină puterea supremă şi şi-a ales nişte reprezentanţi oficiali care să guverneze ţara, numiți magistraţi. Cei mai influenți magistrați erau doi consuli care, timp de un an, trebuiau să guverneze Roma prin consens. După un an, majoritatea magistraţilor deveneau membri ai senatului, care îi sfătuiau pe nou-aleși.
Cezar (Caius Iulius Caesar) era un general distins, care cucerise multe teritorii pentru Roma. A fost ales consul în anul 59 î.Hr., însă, la puțin timp după aceasta, a dorit să conducă Roma conform unui plan propriu. Devenind guvernatorul unor regiuni din Galia (Franța de astăzi), el a adus nordul ei sub stăpânire romană. S-a întors triumfător în Roma și a început să guverneze ca un dictator (o persoană cu puteri absolute) în anul 46 î.Hr. Unii senatori invidiau succesul lui Cezar și doreau să restabilească puterea senatului. În anul 44 î.Hr., un grup de senatori l-au omorât pe Cezar prin înjunghiere chiar în clădirea senatului.
Octavian August, primul împărat, a domnit între anii 27 î.Hr. și 14 d. Hr. Acesta a instaurat pacea în imperiu, însă, înainte de moarte, și-a ales propriul succesor. De atunci, romanii nu au mai putut să-și aleagă singuri conducătorii.
VIAȚA LA ORAŞ
Pe măsură ce romanii cucereau noi teritorii și își edificau imperiul, aceștia impuneau propriul stil de viață popoarelor cucerite. Multe dintre construcțiile datate din perioada romană au ajuns până în zilele noastre.
Deși romanii au preluat numeroase idei de la greci, civilizaţia lor a avut foarte multe trăsături distinctive. Romanii erau proiectanți și constructori de excepție, dând prioritate confortului.
Arheologii au descoperit orașe romane pe întreg cuprinsul fostului imperiu. Primele case erau construite din cărămidă sau din piatră, însă romanii foloseau, de asemenea, și un material modern, și anume, betonul. Mai târziu, unele case romane au fost construite din beton decorat cu cărămidă sau piatră.
Străzile orașelor erau dispuse după un sistem de tip rețea, fiind drepte și intersectate la colțuri în unghi drept. Multe orașe s-au construit inițial ca forturi pentru soldați. Altele au fost ridicate pentru cetățenii romani care se hotărau să se stabilească pe teritoriile ocupate. Coloniştii romani au adus cu ei seminţe pe care să le cultive pentru hrană în noile locuri.
Agricultorii de la ţară își aduceau produsele la oraş pentru a le vinde în pieţe. Forumul era piața principală a orașului și locul unde își avea sediul guvernul. Romanii foloseau monede, iar oamenii cumpărau produsele la un preț prestabilit, în loc să le schimbe la troc.
Majoritatea mărturiilor pe care le avem astăzi despre casele romane ne sunt oferite de ruinele a două orașe, Pompeii și Herculaneum, ambele distruse în anul 79 în urma erupției vulcanului Vezuviu. Orașul Pompeii a fost acoperit de lava fierbinte a vulcanului, în timp ce orașul Herculaneum a fost înghițit de noroiul care s-a scurs din vulcan. În consecință, mii de oameni au pierit. În ambele orașe, săpăturile arheologice au fost efectuate pe porţiuni mari de străzi cu magazine și case de locuit. Romanii înstăriți locuiau în vile spaţioase cu multe camere. În centrul vilei se găsea atriumul, holul principal, care era prevăzut cu un acoperiș deschis, prin care pătrundea lumina. Apa de ploaie care ajungea în vilă prin acoperiș era adunată în niște bazine numite impluvii. Camerele vilei erau aranjate în jurul atriumului.
Casele săracilor erau foarte diferite. Ei locuiau în apartamente care se aflau în case de locuit sau deasupra magazinelor.
