Oamenii au construit clădiri încă din Antichitate, folosite ca locuințe, adăposturi, monumente sau locașuri de închinăciune. Materiale precum ciment, nisip, lemn, piatră și metal au fost utilizate dintotdeauna drept materiale de construcții. Cărămizile din argilă întărită au fost folosite încă din Evul Mediu, iar betonul, obținut prin amestecarea nisipului cu ciment și apă, a devenit esențial în secolul XIX. Betonul armat, cu armatură pentru construcții din oțel, conferă rezistență suplimentară structurilor moderne.
Clădirile pot fi împărțite în două categorii: cele cu pereți solizi de rezistență, care susțin etajele și acoperișul, și cele cu grătare din lemn, oțel sau beton, care sprijină greutatea construcției.
Majoritatea clădirilor necesită o fundație solidă pentru a preveni alunecarea sau prăbușirea. Fundațiile pot fi realizate ca pereți subterani, plăci netede sau stâlpi de susținere, numiți piloți, îngropați în sol prin batere.
CONSTRUCȚII ÎNALTE
Marea Piramidă de la Gizeh, Egipt, a fost cea mai înaltă construcție din lume timp de aproape 4 000 de ani, până la începutul perioadei de înflorire a catedralelor din Europa medievală. Catedrala Lincoln din Anglia, construită în anul 1311, a fost prevăzută cu o clopotniță, care a făcut-o un pic mai înaltă decât piramida, însă clopotnița a fost doborâtă de o furtună în 1549. Monumentul Washington din Washington, SUA, a devenit cea mai înaltă construcție din lume în anul 1884, cu cinci ani înainte ca Turnul Eiffel din Paris, Franţa, să fie construit și să-l depăşească aproape de două ori în înălțime. Zgârie-norii din secolul XX au deținut recordul până în anul 1976, când s-a construit Turnul Televiziunii Naționale Canadiene, care încă mai deține titlul de cea mai înaltă construcție cu autosusținere din lume.
ZGÂRIE-NORI
Zgârie-norii sunt clădiri foarte înalte, de obicei, cu peste 20 de etaje. Greutatea lor este susținută, în mare parte, de un schelet de oțel, decât de pereții exteriori. Aceștia au devenit o priveliște obişnuită în marile orașe, mai ales cele din America de Nord și din Asia de Est, unde prețurile exagerate ale terenurilor au determinat dezvoltatorii imobiliari să construiască clădiri înalte care să ocupe cât mai puțin spațiu posibil la sol, în detrimentul clădirilor scunde împrăștiate pe orizontală.
Primul zgârie-nori a fost clădirea unei firme de asigurări, Home Insurance Building, din Chicago, construită în anul 1884 în urma unui incendiu care a distrus orașul. În curând, zgârie-norii au început să apară și în New York, nu doar în Chicago, din ce în ce mai înalți, la întrecere unii cu alții. Mai recent, Japonia, Malaysia şi China au intrat în cursa pentru construirea celor mai înalte clădiri din lume.
Centrul John Hancock din Chicago, SUA, a fost inaugurat în anul 1968. Acest zgârie-nori, cu birouri și locuințe, este cea mai înaltă clădire multifuncțională din lume și al șaptelea ca mărime dintre toți zgârie-norii construiți până acum. Are înălțimea totală de aproape 450 de metri, inclusiv antenele, 105 metri. Este construit dintr-o structură cu miez rezistent de beton despărțit de scheletul de oțel printr-un spațiu gol. Scheletul este brăzdat de o rețea triunghiulară care conferă construcției maximă rezistență.
Centrul John Hancock este ca un oraș situat într-un turn. Are magazine, o bancă, un oficiu poştal, un restaurant, o piscină și o sală de fitness. Există 50 de lifturi (de la parter la etajul 94, liftul face doar 39 de secunde). Primele șapte etaje sunt ocupate de o parcare cu 1 200 de locuri, la care se ajunge traversând o rampă în formă de spirală.
Clădirea are peste 2 000 de kilometri de cabluri electrice, prin care se transportă energie electrică suficientă pentru un oraș cu 30 000 de locuitori. Se consumă peste 2,75 milioane de litri de apă pe zi. Orice defecțiune la sistemul de servicii pentru acest zgârie-nori este semnalată printr-un sistem computerizat.
Zgârie-norii sunt, de obicei, susținuți de chesoane alcătuite din piloți în care o ţeavă din oțel este bătută în pământ şi umplută cu beton. După ridicarea chesoanelor, se fac pereții groşi din beton ai temeliei. Scheletul zgârie-norilor se construieşte pornind de la această bază. Grinzile de oțel sunt ridicate cu ajutorul macaralelor-turn, apoi se execută casele liftului din beton. După terminarea scheletului, în exteriorul clădirii se fixează nişte panouri din sticlă şi metal, numiți pereţi-cortină.
