Cele 206 oase ale corpului uman alcătuiesc scheletul. Fiecare os formează suportul rigid al unui segment al corpului și oferă puncte de ancorare pentru muşchii prin intermediul cărora sunt efectuate mişcările. Oasele vechi ale unui schelet dintr-un muzeu sunt uscate, fragile și sfărâmicioase. In interiorul corpului însă, oasele sunt structuri vii, foarte active. Ele nu sunt uscate – conțin circa o cincime apă. Nu sunt fragile şi sfărâmicioase – se pot îndoi chiar puțin, fiindcă au în componență fibre dintr-o substanță proteică flexibilă numită colagen. Oasele sunt foarte tari, deoarece conțin cristale de săruri minerale, cum ar fi fosfatul de calciu. Ca în orice alte componente ale corpului, în oase sunt vase sangvine și nervi.
Cele mai multe oase au în interior o cavitate plină cu o substanță gelatinoasă numită măduvă osoasă. Aceasta produce globule roșii și albe, cu o viteză de două milioane de celule pe secundă; ele trec în sânge, unde înlocuiesc celulele îmbătrânite.
Unele oase sunt lungi şi subțiri, cum este femurul. Capătul de sus al femurului are formă de bilă şi se articulează într-o cavitate a osului coxal. Cel de jos se articulează cu tibia la nivelul genunchiului. Între cele două capete se întinde corpul osului, lung şi tubular. Stratul de la exterior, numit țesut osos compact, este dur, dens şi rezistent. În interior, unde durabilitatea este mai puțin importantă, țesutul osos are o structură asemănătoare cu cea a unui fagure de miere, pentru a reduce din greutate. El este numit țesut osos spongios. În centrul osului se găseşte măduva osoasă.
TIPURI DE ARTICULAȚII
Oasele se leagă unele de altele prin articulații. Unele articulații sunt fixe atunci când oasele sunt lipite între ele și nu se pot mișca, de exemplu, oasele mici ale feței. Asemenea articulații poartă numele de suturi. În cazul altor articulații, oasele se pot mișca unul față de celălalt. În corp există mai multe categorii de articulații mobile, care diferă în funcție de forma capetelor oaselor și de felul în care se leagă între ele. Pot fi asemănate cu articulațiile folosite în construcția de mașini pentru a permite un anumit tip de mișcare. Genunchiul, de exemplu, este o articulație de tip balama, el putându-se mișca numai înainte și înapoi. Articulația coxofemurală de la nivelul șoldului este o articulație sferică şi permite mişcări în orice direcţie.
INTERIORUL UNEI ARTICULAȚII
În cazul articulațiilor mobile, capetele oaselor sunt acoperite cu o substanță netedă, lucioasă, alunecoasă și relativ moale, numită cartilaj. Ea protejează capetele oaselor, împiedicându-le să se frece unul de altul și să se tocească. Suprafețele cartilaginoase alunecă una peste alta fără să se uzeze aproape deloc. O pungă flexibilă, numită capsulă sinovială, înconjoară capetele oaselor. Ea secretă un lichid vâscos, care umple capsula și lubrifiază articulația, ca uleiul în cazul unei maşini. Cele două oase sunt legate între ele prin ligamente flexibile, asemănătoare unor panglici, care trec pe deasupra capsulei sinoviale. Ligamentele nu permit separarea oaselor și împiedică îndoirea exagerată a articulației.
Regiunea şoldului are atât articulații fixe, cât şi mobile. Centura pelviană este alcătuită din şase oase separate, articulate fix între ele şi cu regiunea sacrală a coloanei vertebrale. Articulația din faţă, numită simfiză pubiană, prezintă cartilaj între oase şi se poate curba uşor. Articulațiile coxofemurale sunt foarte mobile şi permit picioarelor să efectueze o gamă largă de mişcări.
Coloana vertebrală este alcătuită din 26 de oase separate, numite vertebre. Fiecare vertebră este ataşată de cea de deasupra şi de cea de dedesubt printr-o articulație simplă, în formă de inel. Excepție fac primele două vertebre de sus, ale căror articulații unite cu cutia craniană permit mişcările de înclinare şi de răsucire a capului. Între fiecare pereche de vertebre se găseşte o perniță de cartilaj, numită disc intervertebral, care este flexibilă şi le dă posibilitatea vertebrelor să se încline şi să se răsucească uşor una faţă de cealaltă. Mişcările sunt limitate, dar se adună de-alungul întregii coloane, astfel încât aceasta se poate îndoi în formă de U.
FRACTURILE
Oasele sunt tari şi rezistente, dar uneori nu pot face față șocurilor foarte puternice la care sunt supuse, mai ales în timpul accidentelor, și se rup sau se sfărâmă. Rezultatul poartă numele de fractură. În cazul unei fracturi deschise, capetele rupte ies afară prin piele. Când au loc fracturi cominutive, o parte din țesutul osos se sfărâmă în bucățele. Fragmente ale osului se zdrobesc una de alta în fracturile prin compresiune.
