Stiati_image
Podurile desenate pe spatele bancnotelor euro nu există; podurile sunt o metaforă ce simbolizează relațiile națiunilor Europei cu restul lumii.
Stiati_image
Cârtița poate săpa un tunel de până la 90 m - echivalentul a două piscine mari - într-o singură noapte.
Stiati_image
Metroul din New York a fost dat în folosință în 1904, în Budapesta în 1896, iar în Londra în 1863.
Stiati_image
Poate cunoști faptul că Jupiter este cea mai mare planeta din sistemul nostru solar, dar știați că are mai mult de 50 de luni si 3 inele?
Stiati_image
Cea mai apropiata stea de Pamant este Proxima Centauri aflata la 4,23 de ani/lumina
Stiati_image
În limba thai, numărul 5 se pronunță ca ”ha”, astfel că 555 se spune ”hahaha”
Stiati_image
Lipsa somnului ne face să vedem inamici peste tot în jurul nostru.
Stiati_image
Cheltuind bani pentru alții ai mai multe satisfacții decât cheltuind bani pentru tine însuți.
Rechinii
Rechinii sunt singurele animale care nu se inbolnavesc niciodata, ei sunt imuni la toate bolile cunoscute pina in prezent de omenire, inclusiv la cancer.
Stiati_image
Potrivit sondajelor recente, cele mai pașnice țări din lume sunt: Islanda, Danemarca și Austria.
Rechinii
Rechinii au un excelent simţ al auzului. Ei pot auzi mişcările peştilor în apă de la peste 500m distanţă.
Stiati_image
Toată lumea știe că un cal poate dormi în picioare. Motivul însă este unul neașteptat: pentru a vedea mai repede apropierea unui pericol iminent, unul din caii hergheliei se comportă ca un ”gardian”, păzindu-i pe ceilalți care se odihnesc.
Stiati_image
Cel mai cald organ al corpului uman este ficatul. Temperatura acestuia este de 40°C
Stiati_image
Corpul unui om de statură medie, care cântărește aproape 70 de kilograme, conține 0,2 miligrame de aur
Stiati_image
Toate celulele roșii din interiorul corpului uman ar putea crea un turn cu o înălțime de 50.000 km. În fiecare săptămână, o jumătate din aceste celule sunt schimbate, iar 15 milioane din totalul lor mor în fiecare secundă.
Stiati_image
Oamenii credeau că, atunci când cojile de ou folosite de Paște sunt îngropate în pământ sau agățate de pomii fructiferi, acestea vor aduce recolte bune
Turneul de tenis de la Wimbledon
Cel mai vechi turneu de tenis din lume este Turneul de tenis de la Wimbledon