Cămilele rezistă mult mai puțin timp fără apă decât girafele. În timp ce cămilele pot sta 2 săptămâni fără a se hidrata, girafele rezistă și 2 luni fără strop de apă.
Cele 4 zone ale papilelor gustative de pe limba noastră sunt: zona care simte gustul amar (la spate), gustul acru (în partea din spate, lateral stânga și dreapta), gustul sărat (față) și cel dulce (față).
În visele noastre vedem fețe pe care deja le știm? Mintea noastră nu inventează alte chipuri. În vise apar doar persoane pe care le-am văzut cândva, însă dacă nu ne par cunoascute, este pentru că nu ni le mai amintim.
Toată lumea știe că un cal poate dormi în picioare. Motivul însă este unul neașteptat: pentru a vedea mai repede apropierea unui pericol iminent, unul din caii hergheliei se comportă ca un ”gardian”, păzindu-i pe ceilalți care se odihnesc.
Temperatura centrului soarelui este de aproximativ 15 milioane °C. Suprafaţa lui este însă puţin mai rece, de doar 6000 °C - oricum este de 25 de ori mai cald decât orice aragaz
Stiati ca? Spre deosebire de plante, ciupercile nu au nevoie de lumina soarelui pentru energie. Ele se hrănesc din descompunerea materiei organice - plante sau animale - și îndeplinesc un rol important în cadrul ecosistemului
Stiati ca? În afară de SUA, mai există câteva ţări în care dolarul este monedă oficială. De exemplu: Australia, Canada, Fiji, Singapore, Noua Zeelandă, Caraibele de Est etc
Stiati ca? Prima cartelă SIM a fost produsă în Germania
Folosim cookie-uri necesare pentru funcționarea site-ului și, cu acordul dumneavoastră, cookie-uri pentru statistici și marketing. Puteți accepta toate cookie-urile, le puteți refuza pe cele opționale sau puteți alege separat categoriile dorite.
Sunt necesare pentru funcționarea de bază a site-ului și pentru furnizarea serviciilor solicitate.
Ne ajută să înțelegem modul în care este utilizat site-ul și să îmbunătățim serviciile. Utilizăm Google Analytics.
Ne ajută să măsurăm eficiența publicității și să afișăm reclame relevante. Utilizăm Meta Pixel și servicii Google.