Una dintre cele mai glorioase și mai longevive civilizaţii a apărut şi s-a dezvoltat pe o fâşie îngustă de pământ mănos, pe malurile fluviului Nil din Egipt. Egiptenii atunci erau înconjurați de deșert, iar agricultura lor depindea de perioada anului în care Nilul se revărsa. Cu toate acestea, civilizaţia lor a durat 3 500 de ani, iar aceștia au creat unele dintre cele mai spectaculoase monumente ale Antichității.
Primii egipteni au fost vânători nomazi care au venit din deșert pentru a se stabili în Valea Nilului. Ei au descoperit că inundațiile de vară ofereau pământ fertile pentru cultivarea grânelor și pășuni pentru creșterea oilor, caprelor și a vitelor. Revărsările Nilului erau esențiale, însă puteau fi și dezastruoase. Dacă apele creșteau într-o perioadă nepotrivită a anului, toate culturile erau distruse. Dacă nu era suficientă apă, culturile nu se dezvoltau și era foamete. Primii agricultori egipteni au învăţat să controleze revărsările de ape cu ajutorul barajelor și al iazurilor, în care depozitau apa pentru a o folosi în perioada secetei.
Cu trecerea timpului, satele s-au transformat în orașe, iar oamenii și-au creat un sistem de guvernare. Meșteșugarii de la oraș au învăţat să prelucreze metalele precum cuprul.
Roata olarului, adusă din Asia, a devenit o unealtă preţioasă. Egiptul s-a îmbogățit pe măsură ce comerţul înflorea.
Până în jurul anului 3400 î.Hr., Egiptul era alcătuit din două regate: Egiptul de Sus şi Egiptul de Jos. Prin anul 3100 î.Hr., Menes, un rege din Nekhen, Egiptul de Sus, a cucerit Egiptul de Jos, devenind primul faraon al ambelor regate. Istoria Egiptului se împarte în trei mari perioade: Regatul Vechi, Regatul de Mijloc și Regatul Nou.
În timpul Regatului Vechi (2575-2134 î.Hr.), credința în viața viitoare a devenit o parte importantă a religiei antice egiptene. Aceasta a fost perioada construirii piramidelor. În Regatul de Mijloc (2040–1640 î.Hr.), Egiptul făcea comerţ cu alte state și a cucerit Nubia, o regiune situată la sud.
Regatul Nou (1560-1070 î.Hr.) a reprezentat perioada de aur a Egiptului. Faraonii, care își stabiliseră capitala la Teba, au cucerit teritorii din Orientul Mijlociu, aducând prosperitate imperiului lor. Aceștia au construit şi temple monumentale. Bogăția Egiptului antic a atras și alţi conducători ai vremii. Egiptul urma să fie cucerit de armatele asiriene, grecești și persane, iar în anul 30 î.Hr. avea să cadă în mâinile romanilor.
Egiptul a fost adesea în conflict cu vecinii săi, precum și cu inamicii aflați la o departare mai mare. Faraonii şi armatele lor plecau în expediții să cucerească teritorii noi și se întorceau acasă cu bogății pe care le capturau în război. Majoritatea prizonierilor de război deveneau sclavi. Bogațiile erau intrebuinţate pentru începerea proiectelor de construcție, care, de multe ori, elogiau cuceririle faraonului. Cele două temple de la Abu-Simbel au fost construite de Ramses II, care a domnit între anii 1290 și 1224 î.Hr., în amintirea victoriei sale împotriva hitiților, un popor din Siria. La intrarea în Marele Templu se găsesc statui colosale ale acestui faraon. Templul cel mic era închinat soţiei lui Ramses, regina Nefertari.
BĂRCILE DE PE NIL
Bărcile care traversau Nilul ofereau principalul mijloc de transport în Egiptul antic. Cele mai vechi bărci erau construite din mănunchiuri de papirus (o varietate de trestie care crește în Delta Nilului) legate împreună. Acestea erau prevăzute cu vâsle din lemn sau catarge înalte. Bărcile de mai târziu erau mai spaţioase și aveau vele pătrate.
VIAȚA DE ZI CU ZI
Egiptenii antici cultivau solul mănos, închis la culoare, de pe malul Nilului. Aceștia au învăţat să irige solul, astfel încât să nu mai fie prea uscat sau prea umed după fiecare inundație. Ei săpau între câmpuri niște canale pentru a aduce apa pe acele câmpuri care se aflau mai departe de fluviu. De asemenea, ei au inventat un dispozitiv denumit shaduf, cu ajutorul căruia ridicau apa din fluviu, udând în acest mod culturile aflate în apropiere.
Majoritatea oamenilor se ocupau cu agricultura, lucrând tot anul pentru a asigura hrana locuitorilor din orașe. Vitele erau folosite la tragerea plugurilor simple, care brăzdau pământul și îl pregăteau pentru însămânţare.
Agricultorii creşteau grâu și orz, fructe si legume, precum și in pentru confecţionarea țesăturilor. Secerişul era cel mai important eveniment al anului agricol, deoarece, dacă anul era secetos, oamenii urmau să îndure foame. Înaintea recoltatului, scribii consemnau mărimea câmpului şi cantitatea de grâne pe care acesta, eventual, o putea produce.
Spicele de grâu sau de orz erau apoi tăiate cu secera și adunate în snopi, aceştia fiind transportați în locurile unde erau treierați (boabele de grâu sau de orz erau separate de restul plantei). Pentru treierat, în locurile speciale, se aduceau vite și măgari ca să calce pe snopi și să desprindă în acest fel boabele de pe tulpină. Ulterior, boabele erau vânturate cu ajutorul lopeților, fiind curăţate și separate de neghină și resturi de paie.
Scribii erau foarte atenți la recolte, deoarece acestea nu aparţineau în întregime agricultorilor. Ei trebuiau să predea cea mai mare parte din recoltă guvernului, pentru ca acesta să poată asigura hrana celor care nu se ocupau cu agricultura. Atunci când agricultorii nu reușeau să strângă recolte în cantitatea stabilită, ei erau pedepsiţi cu bătaia.
Pe măsură ce sporea producerea hranei, din ce în ce mai mulți oameni se puteau ocupa de alte meserii. Majoritatea dintre aceştia erau meșteșugari care aveau ateliere în oraş. Adeseori, băieții deprindeau meșteșugul taților. Meșteșugarii erau foarte iscusiți, deşi dispuneau doar de nişte unelte rudimentare. Existau pietrari, dulgheri, olari, sticlari, pielari, torcători şi ţesători, fierari și bijutieri. Produsele pe care aceștia le confecționau erau comercializate înăuntrul sau în afara regatului.
Casele egiptenilor erau construite din chirpici şi spoite cu alb pe dinafară. Unele aveau două niveluri. Ferestrele erau prevăzute cu storuri pentru a menține casa răcoroasă. Pereții interiori erau adeseori pictați cu desene în culori vii. Mobila era confortabilă și bine lucrată. Paturile, confecționate din salcie, aveau cadre din lemn; oamenii dormeau cu capul pe reazeme din același material. Canapelele aveau perne umplute cu pene de gâscă, iar mesele și scrinurile erau frecvent decorate cu incrustații.
