Stiati_image
Leonardo da Vinci era ambidextru. Acesta reușea simultan să picteze cu o mână, iar cu cealată să scrie.
Stiati_image
Cămilele pot bea 94 de litri de apă în mai puţin de trei minute
Vulcanul Krakatoa
Vulcanul Krakatoa, aflat în apropierea insulei Java, Indonezia, a erupt prima dată violent în august 1883. Zgomotul exploziei a putut fi auzit în Perth, Australia, aflat la 3000km distanţă şi în Mauritius, Africa, la 5000km distanţă de vulcan.
Stiati_image
Cel mai înalt baraj din lume este Barajul Nurek (300 m înălţime - și se află în Tadjikistan)
Stiati_image
Deși în lume există aproape 3.800 de specii de șopârle, doar 2 dintre ele sunt veninoase.
Stiati_image
În piața din fața gării Shibuya (Japonia) există o statuie în onoarea lui Hachiko, un câine credincios, care și-a așteptat zi de zi, timp de 9 ani, întoarcerea stăpânului său decedat
Stiati_image
Când cuprul arde, flacăra este albastru-verzuie. Pentru sodiu, flacăra este galbenă, pentru stronţiu roşie, pentru bariu verde şi pentru magneziu un alb foarte puternic
Stiati_image
Cea mai mică țară din lume este Vaticanul. Deși micul stat este suveran, teritoriul face parte din Roma. Vaticanuul se întinde pe o suprafață de 0,44 kilometri pătrați și este condus de Papă.
Stiati_image
Prima toaletă la care se trăgea apa a apărut în anul 1596, când Sir Harrington a construit-o pentru el și pentru nașa lui de botez
Stiati_image
Pielea umană este un organism viu care-și regenerează celulele mai repede decât orice alt organ din corp. Procesul de regenerare are loc mai ales noaptea.
Stiati_image
Fiecare piesă LEGO are o gaură în partea de sus care permite să treacă aerul în cazul în care un copil înghite vreuna
Stiati_image
Australia are suficientă energie geotermală cât să asigure ţara încă 450 de ani
Desertul Sahara
Sahara este cel mai mare deșert cald din lume. Relieful său este stâncos, iar o zecime din el este acoperit cu dune de nisip. În urma măsurătorilor, s-a constatat că cea mai mare temperatură la umbră a fost de 58 de grade Celsius.
Stiati_image
Un băiat a întrebat NASA cât l-ar costa un trimbru dacă ar vrea să trimită o scrisoare în spațiu. Agenția reponsabilă cu programul spațial public al Statelor Unite ale Americii i-a răspuns că ar trebui să plătească aproximativ 16.666 de euro
Stiati_image
Reducerea numarului de masini dintr-un oras cu 5% pana la 10% poate minimiza intarzierile provocate de un trafic sufocant cu 10% pana la 30%.
Stiati_image
Butonul „Like” de pe Facebook s-a numit, la început, „Awesome” ce se traduce (minunat).
Stiati_image
Cuvântul ”diamant” derivă din termenul ”adámas”, care în greaca veche înseamnă invincibil sau inalterabil... De fapt, numai un diamant poate zgâria un alt diamant
Stiati_image
Cainii pot localiza sursa unui sunet in 6 sutimi de secunda, folosindu-si urechile asemanatoare unui radar. Pentru caini nu e niciodata liniste, chiar in orele tarzii ale noptii, ei aud o multime de sunete si vibratii.
Stiati_image
De-a lungul vietii, omul se hraneste circa 4 ani si doarme in medie 25 de ani
Stiati_image
Potrivit sondajelor recente, cele mai pașnice țări din lume sunt: Islanda, Danemarca și Austria.
Stiati_image
Luminii de la Soare ii ia 8 min. si 20 sec. pana atinge Pamantul; daca Soarele s-ar stinge acum, in 8 min. si 20 sec. am ramane in intuneric
Stiati_image
FleurBurger este cel mai scump burger din lume și costă 5.000$. Acest burger conține trufe negre și multe alte ingrediente costisitoare. La pachet cu el, cumpărătorul primește și o sticlă de vin Chateau Petrus din anul 1995
Stiati_image
Fiecare persoană petrece aproximativ două săptămâni din viață așteptând la trecerea de pietoni