Aeroportul internaţional aflat la cea mai joasă altitudine din lume este Aeroportul Amsterdam Schiphol, din Olanda, situat la 3,9 metri sub nivelul mării
Majoritatea oamenilor din Evul Mediu credeau că Pământul este plat. Marinarii se temeau că, atunci când acesta se va sfârşi, ei vor cădea. Prin urmare, se temeau de călătoriile pe distanţe lungi
Pielea cameleonului are celule speciale numite cromatofori ce conţin pigmenţi de culoare. Aceşti pigmenţi se pot contracta sau dilata la semnalele creierului, lăsând culoarea să se răspândească în celule şi să schimbe culoarea pielii.
Apa de ocean conține aproximativ treizeci de miliarde de tone de argint; este de 45 de mii de ori mai mult argint decât a fost exploatat în toată lumea încă din anul 1492
Grafenul este cel mai puternic material de pe Pământ. De asemenea, grafenul este cel mai bun conductor de electricitate și căldură cunoscut până în momentul de față
Cel mai grav blocaj (congestionarea traficului) din lume a avut loc în anul 2010, în China, provincia Hebei. Acest blocaj în trafic a durat aproximativ 11 zile și s-a desfășurat pe o suprafață de peste 100 km.
Cele 4 zone ale papilelor gustative de pe limba noastră sunt: zona care simte gustul amar (la spate), gustul acru (în partea din spate, lateral stânga și dreapta), gustul sărat (față) și cel dulce (față).
Cea mai mare meduză este Cianura din Arctica. Aceasta măsoară aproximativ 2 metri în diametru, iar brațele sale pot atinge până la 37 de metri lungime.
Stiati ca? Numele popularului motor de căutare Google provine dintr-o greşeală de scriere a cuvântului “googol”, care este un număr foarte mare (numărul 1 urmat de 100 de zero).
Stiati ca? Laptele de hipopotam este roz, exact la milkshake-ul de căpşune
Stiati ca? Thomas Edison, inventatorul becului, se temea de întuneric.
Folosim cookie-uri necesare pentru funcționarea site-ului și, cu acordul dumneavoastră, cookie-uri pentru statistici și marketing. Puteți accepta toate cookie-urile, le puteți refuza pe cele opționale sau puteți alege separat categoriile dorite.
Sunt necesare pentru funcționarea de bază a site-ului și pentru furnizarea serviciilor solicitate.
Ne ajută să înțelegem modul în care este utilizat site-ul și să îmbunătățim serviciile. Utilizăm Google Analytics.
Ne ajută să măsurăm eficiența publicității și să afișăm reclame relevante. Utilizăm Meta Pixel și servicii Google.