Organismul uman digeră mult mai bine mierea decât zahărul de masă, datorită enzimelor care ajută la descompunerea zaharurilor; acest lucru facilitează o absorbție mai ușoară
Primul zgârie-nori a fost construit în anul 1885 în Chicago și a avut 10 etaje. În prezent, cel mai înalt zgârie-nori se află în Dubai și are 162 etaje. Acesta a fost finalizat la sfârșitul anului 2009.
În piața din fața gării Shibuya (Japonia) există o statuie în onoarea lui Hachiko, un câine credincios, care și-a așteptat zi de zi, timp de 9 ani, întoarcerea stăpânului său decedat
Oamenii credeau că, atunci când cojile de ou folosite de Paște sunt îngropate în pământ sau agățate de pomii fructiferi, acestea vor aduce recolte bune
Stiati ca? Cheltuind bani pentru alții ai mai multe satisfacții decât cheltuind bani pentru tine însuți.
Stiati ca? Oceanul Pacific este cel mai mare ocean din lume, acoperind peste 30% din suprafața Pământului, iar oceanul Arctic este cel mai mic ocean din lume, de 10 ori mai mic decât cel Pacific.
Stiati ca? Pentru a ateriza un avion în Gibraltar trebuie oprită circulaţia rutieră pe cea mai mare autostradă din această peninsulă
Folosim cookie-uri necesare pentru funcționarea site-ului și, cu acordul dumneavoastră, cookie-uri pentru statistici și marketing. Puteți accepta toate cookie-urile, le puteți refuza pe cele opționale sau puteți alege separat categoriile dorite.
Sunt necesare pentru funcționarea de bază a site-ului și pentru furnizarea serviciilor solicitate.
Ne ajută să înțelegem modul în care este utilizat site-ul și să îmbunătățim serviciile. Utilizăm Google Analytics.
Ne ajută să măsurăm eficiența publicității și să afișăm reclame relevante. Utilizăm Meta Pixel și servicii Google.