Omul de știință ucrainean Vladislav Kiselev a inventat o baterie care este capabilă să încarce telefoane, dar și mașini. Durata de viață a acestei baterii este de până la 12 ani. Trucul este că această baterie generează energie, nu numai o consumă
Vârful Everest (cunoscut sub numele tibetan Chomolungma), situat în masivul Himalaya, este oficial cel mai înalt punct de pe Pământ, având o altitudine de 8.848 m deasupra nivelului mării.
Nimeni nu stie unde se afla corpul lui Voltaire. A fost furat in secolul al 19-lea si nu a mai fost gasit. Furtul a fost descoperit in 1864, cand mormantul a fost deschis si gasit gol
Theodore Roosevelt, unul din foștii președinți ai Statelor Unite ale Americii citea câte o carte pe zi. Adevărul e că, dacă citești în fiecare zi, ai șanse să reduci stresul considerabil.
Stiati ca? Creierul conține miliarde de celule nervoase care trimit și primesc informații de la corp? Astfel, am putea spune, că acesta trimite și primește mai multe mesaje decât toate telefoanele din lume.
Stiati ca? Primul satelit din istoria spatiala a omenirii (lansat pe 4 octombrie 1957 de URSS) se numea Sputnik 1. A functionat 22 de zile pe o orbita elongata apropiindu-se la numai 215 kilometri de planeta si indepartandu-se la 939 de kilometri. In noiembrie, acelasi an, a urmat Sputnik 2 cu un pasager viu, catelusa Laika. Americanii au lansat primul satelit numit Explorer 1 in ianuarie 1958. Primul satelit meteo a ajuns in spatiu pe 1 aprilie 1960 si de atunci era spatiala a inceput. In prezent, mai multe tari construiesc si lanseaza sateliti, printre ele numarandu-se si România, prin mini-satelitul Goliat, constuit de studenti impreuna cu Agentia Spatiala Romana, Centrul de Stiinte Spatiale si Politehnica Bucuresti si lansat pe 13 februarie 2012 de Agentia Spatiala Europeana cu racheta Vega.
Stiati ca? Kiel este cel mai lat şi cel mai adânc canal din lume
Folosim cookie-uri necesare pentru funcționarea site-ului și, cu acordul dumneavoastră, cookie-uri pentru statistici și marketing. Puteți accepta toate cookie-urile, le puteți refuza pe cele opționale sau puteți alege separat categoriile dorite.
Sunt necesare pentru funcționarea de bază a site-ului și pentru furnizarea serviciilor solicitate.
Ne ajută să înțelegem modul în care este utilizat site-ul și să îmbunătățim serviciile. Utilizăm Google Analytics.
Ne ajută să măsurăm eficiența publicității și să afișăm reclame relevante. Utilizăm Meta Pixel și servicii Google.