Organismul uman digeră mult mai bine mierea decât zahărul de masă, datorită enzimelor care ajută la descompunerea zaharurilor; acest lucru facilitează o absorbție mai ușoară
Ardeiul rosu contine cea mai multă vitamina C dintre toate legumele. În schimb, ardeiul verde conține mai puțin de jumătate din cantitatea de vitamina C a ardeiului roșu.
În afară de SUA, mai există câteva ţări în care dolarul este monedă oficială. De exemplu: Australia, Canada, Fiji, Singapore, Noua Zeelandă, Caraibele de Est etc
Gaurile negre sunt invizibile. In ele nu exista timp sau spatiu si se crede ca ar fi poarta spre alte universuri; daca ai intra intr-o gaura neagra, ai simti ca esti turtit din parti si tras de cap si de picioare. Dar nimic nu supravietuieste acolo, ci este sfaramat in mici particule atomice
Oamenii credeau că, atunci când cojile de ou folosite de Paște sunt îngropate în pământ sau agățate de pomii fructiferi, acestea vor aduce recolte bune
Un băiat a întrebat NASA cât l-ar costa un trimbru dacă ar vrea să trimită o scrisoare în spațiu. Agenția reponsabilă cu programul spațial public al Statelor Unite ale Americii i-a răspuns că ar trebui să plătească aproximativ 16.666 de euro
Stiati ca? În 74 de țări ale lumii, mașina se conduce pe partea stângă, iar în alte 166, șoferii conduc pe partea dreaptă.
Stiati ca? Morcovul nu conține deloc grăsime.
Stiati ca? Corpul uman adult este format în proporţie de aproximativ 70% - 75% din apă. Cam aceeaşi proporţie din uscatul Pământului, 70% - 75%, este acoperit de apă
Folosim cookie-uri necesare pentru funcționarea site-ului și, cu acordul dumneavoastră, cookie-uri pentru statistici și marketing. Puteți accepta toate cookie-urile, le puteți refuza pe cele opționale sau puteți alege separat categoriile dorite.
Sunt necesare pentru funcționarea de bază a site-ului și pentru furnizarea serviciilor solicitate.
Ne ajută să înțelegem modul în care este utilizat site-ul și să îmbunătățim serviciile. Utilizăm Google Analytics.
Ne ajută să măsurăm eficiența publicității și să afișăm reclame relevante. Utilizăm Meta Pixel și servicii Google.